Prima zi în care clujenii au rămas cu gunoiul în faţa casei. Cum tratează CJ Cluj problema: Ne bucurăm că afară sunt 15 grade Celsius şi nu 29. Celulă de criză la Prefectură
Şedinţă de urgenţă la Prefectura Cluj în încercarea de a găsi o rezolvare la criza gunoaielor, după ce preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, a cerut convocarea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă şi decretarea stării de urgenţă. “E o criză iminentă, astăzi avem noroc că sunt 15 grade Celsius afară şi nu 29 de grade cum a fost ieri. Oricând, poate izbucni o epidemie”, a comentat Vakar.