Wikimedia Foundation a acuzat sâmbătă un serviciu francez de informaţii, Direcţia Centrală de Informaţii Interne (DCRI), că a dispus suprimarea "sub ameninţare" a unui articol din enciclopedia online gratuită Wikipédia, apreciind că aducea atingere secretului apărării naţionale.
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, susţine că principala cauză a inundaţiilor în România sunt defrişările necontrolate de păduri, tăierile ilegale, iar în perioada 1990 - 2011 România a pierdut cinci miliarde de euro tăindu-se ilegal 80 de milioane metri cubi de lemn.
Gălbenuşurile au un conţinut ridicat de colesterol, însă un studiu realizat recent arată că un consum regulat de ouă nu influenţează deloc nivelul de colesterol general din sânge, în timp ce un altul a stabilit că acest aliment creşte nivelul de colesterol bun, care are ca efect protejarea inimii.
Cercetătorii francezi au conceput un tratament promiţător care creşte rezistenţa şi forţa musculară a pacienţilor adulţi suferind de distrofie facio-scapulo-humerală (FSHD), cea mai răspândită formă de miopatie în Franţa.
Să te gândeşti la mâncare înainte de a te aşeza la masă te poate ajuta să pierzi în greutate, potrivit specialiştilor în nutriţie care subliniază că este suficient să te gândeşti la mesele copioase pe care le-ai luat în trecut pentru a mânca mai puţin în prezent.
Cel puţin 15 persoane, dintre care 9 copii, au murit sâmbătă într-un bombardament al armatei aeriene asupra cartierului kurd din oraşul Alep (nord), conform Observatorului sirian al Drepturilor Omului, (OSDO).
Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a fost externat sâmbătă şi va primi îngrijiri la domiciliu, a anunţat preşedinţia sud-africană într-un comunicat.