Monitorul Cartierelor

Ulița de la oraș. „Bine că plătim impozite de zonă centrală”

O stradă neasfaltată, plină de gropi și noroi, fără trotuare este calvarul unor clujeni care fac apel la primărie să intervină de urgență.

 

„Să interveniți să se remedieze cât de cât intrarea a 3-a de la cimitirul Mănăștur situat pe strada Gheorghe Dima. Acum are și nume așa zisa stradă care nu seamănă nici cu o uliță: strada Szenczi Molnar Albert. Pe această stradă cică sunt dirijate mașinile dinspre Mănăștur. Azi-mâine e Ziua Morților și nu știu cum vom putea intra cu scule, flori, apă la cimitir. La Primărie am sunat de mai multe ori fără să pot vorbi cu cineva. Bine că plătim impozite de zonă centrală”, spune un cititor Monitorul de Cluj.


Reprezentanții municipalității spun că strada urmează să fie preluată în domeniul publicul al orașului și doar după aceea se va interveni pe ea.

„Strada Szenczi Albert Molnar va fi inclusă în cadrul programului de întreținere străzi în vederea executării unor lucrări specifice străzilor nemodernizate (reprofilarea părții carosabile, așternerea unui strat de piatra spartă etc.), pentru asigurarea unor condiții normale de circulație. După preluarea în inventarul domeniului public al municipiului Cluj-Napoca, procedură care este în curs de desfășurare, această stradă va fi inclusă în programele noastre de modernizare/asfaltare”, transmite Biroul Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

CITEȘTE ȘI:

Un funcționar de la Primăria Cluj Napoca, implicat în scandalul importurilor de mașini second-hand

La semnat contracte suntem primii! Consiliul Județean Cluj spune că urmează asfaltarea a 735 de kilometri de drum

Tișe taie 1 mil. € de la „marea asfaltare”. De la „ambiția de a moderniza toate drumurile” la „nu se vor realiza lucrările la nivelul estimărilor”

Ultimele Stiri
abonare newsletter