Monitorul Cartierelor

De la fostă platformă industrială, la o zonă vibrantă a orașului: grădină urbană, centru de arte performative și concepte interactive pentru întreaga comunitate, la doar 15 minute de centrul Clujului

Aproximativ 14 hectare de pe fosta platformă Carbochim (fabrică modernizată și relocată) vor fi redate clujenilor prin proiectul de regenerare urbană ce va fi dezvoltat de compania IULIUS.

De la fostă platformă industrială, la o zonă vibrantă a orașului De la fostă platformă industrială, la o zonă vibrantă a orașului

 

 


Master planul acestuia este definit de un concept young și family-friendly, ce va include un centru de arte performative, zone de entertainment, facilități ce încurajează sportul, branduri în premieră pentru oraș și regiune, spații office, zone verzi amenajate de peste 5 hectare, noi conexiuni pietonale și pentru biciclete, dar și multe alte funcțiuni. Mixul propus se bazează pe studii de piață locale și pe nevoile comunității, care și-a exprimat opiniile pe platforma www.partedincluj.ro, încă din etapa incipientă de dezvoltare a conceptului. 

 


Proiectul companiei IULIUS de pe fosta platformă Carbochim își propune să integreze fosta zonă industrială (utilizată anterior doar pe o treime din suprafață) ca parte activă a orașului Cluj-Napoca. Centrat pe infuzia de spații verzi ample și experiențe urbane variate, acesta va fi un spațiu accesibil și cu facilități necesare vieții moderne. Grupul are experiența unor astfel de proiecte, cum sunt ansamblurile mixed-use deja dezvoltate la Iași și Timișoara,  care au avut un impact economic și social puternic asupra comunităților și au devenit locuri preferate de petrecere a timpului liber.

„Cluj-Napoca a devenit o forță economică și odată cu aceasta a crescut și apetitul populației pentru tot ceea ce înseamnă un stil de viață cosmopolit și responsabil. Am ascultat nevoile și dorințele comunității, ne-am consultat cu numeroși reprezentanți ai societății civile, am lucrat împreună cu specialiști din domenii variate și am identificat soluții inspirate din așteptările locuitorilor astfel încât să ajustăm proiectul până la o formă care să fie îmbrățișată cât mai natural de oraș, cu beneficii reale și un impact solid în ceea ce privește dezvoltarea urbană și nu numai. Avem încredere că va fi un proiect pe cât de complex, pe atât de relevant în termeni de contribuție la calitatea vieții”, a spus Sorin Guttman, Project Manager.


Proiectul are la bază conceptul work-live-play, incluzând și funcțiuni în premieră, atât pentru Cluj-Napoca, cât și pentru Transilvania. Este vorba despre un centru de arte perfomative, prima sală de spectacole integrată într-un proiect real estate, centru de family entertainment, spații office, oportunități de dezvoltare a afacerilor, zone de petrecere a timpului liber, restaurante, branduri premium, spații de joacă pentru copii, facilități sportive și educaționale, parc și grădină japoneză, fresh market. Totodată, se vor realiza investiții importante și în infrastructură. Astfel, vor fi create mii de locuri de muncă încă din timpul construcției, numărul lor crescând proporțional cu dezvoltarea zonelor de office și retail, iar calitatea vieții va fi îmbunătățită pe mai multe paliere. Toate aceste facilități vor fi accesibile la doar 15 minute de centrul orașului.

Centru de arte performative, într-una dintre clădirile păstrate de pe fosta platformă Carbochim

Două dintre clădirile de pe vechea platformă industrială vor fi păstrate și reamenajate pentru a fi incluse în proiect. Este vorba despre clădirea administrativă, care va deveni hub antreprenorial, și hala cu arcade, care va deservi culturii clujene. Este o premieră ca în cadrul unui astfel de proiect să fie inclus și un centru de arte performative, care va găzdui spectacole, festivaluri, expoziții și multe altele. În acest sens, compania IULIUS are un parteneriat cu Centrul Cultural Clujean, entitatea care se va ocupa de administrarea acestei locații destinată artei.


De asemenea, suplimentar, proiectul va include și o sală de spectacole, care presupune o îmbinare de programe pentru copii și pentru publicul larg. Sala va găzdui reprezentații ale unor companii de teatru independente și de stat din Cluj, precum și alte tipuri de evenimente de divertisment.

Vizite-experiență pentru toate categoriile de public

Proiectul va integra și un concept de entertainment în premieră în regiune, de mare amploare, cu zone de cățărare, trambuline, circuite cu obstacole, zone de gaming, experiențe imersive și simulatoare. Un alt centru de distracție va fi special dedicat copiilor de vârstă preșcolară și școală primară, cu activități care dezvoltă creativitatea, gândirea logică, atenția, dexteritatea și aptitudinile de socializare. Tot aici va exista infrastructură cinematografică de ultimă generație, care va integra concepte în premieră regională.


De asemenea, vizitatorii vor avea acces și la alte concepte de retail orientate spre familii, de la servicii până la branduri îndrăgite de părinți. Un exemplu în acest sens este o librărie cu un format aparte, care, dincolo de selecția celor mai noi și variate cărți pentru lectură, școală și dezvoltarea cunoștințelor, presupune experiențe și interactivitate. 

Peste 400 de branduri, formate home&deco, restaurante-concept și Fresh Market

Noul proiect va aduce o diversitate de magazine, de la cele accesibile tuturor categoriilor de public, până la branduri premium, de renume internațional. Oferta va include premiere regionale și pe profiluri precum: home&deco, DIY, jucării, librării, bijuterii, accesorii etc., dar și locații flagship ale unor branduri intens așteptate de clujeni.

Proiectul va fi o nouă destinație de petrecere a timpului liber și pentru că va reuni restaurante-concept cu tematică internațională. Pe lângă o zonă de food-court, care va integra operatori din gastronomia românească și globală, se vor regăsi restaurante și cafenele ce vor oferi experiențe deosebite, indoor și în aer liber.

Un alt concept în premieră va fi un Fresh Market modern, pe modelul celor din metropolele europene, care își propune să reunească producători locali cu cele mai proaspete produse, gata de preparat în fața clientului și de servit pe loc. 

Sport în aer liber sau într-o sală de fitness ultra modernă

Proiectul va include zone de sport cu facilități de top pentru antrenamente, astfel încât mișcarea să devină o plăcere și să fie la îndemâna oricui. Cei care își vor dori să facă mișcare în aer liber vor putea opta și pentru zonele din parc, pentru sesiuni de yoga sau pentru plimbatul cu bicicleta. În total vor fi construite peste 700 m.l. de piste în interiorul proiectului, pe linia malului drept al Someșului, și aproximativ 2.500 m.l. prin modernizarea străzilor perimetrale. Această funcțiune se aliniază la noua strategie a orașului prin care se dezvoltă o infrastructură sustenabilă și a fost integrată ca urmare a dorinței comunității de a beneficia de o accesibilitate sporită cu bicicleta sau transportul în comun.

Peste 700 de arbori și 100.000 de plante decorative vor da culoare noii grădini urbane

Grădinile urbane au un rol cheie în proiectele IULIUS. În prezent, peste 600 de arbori maturi, cu vârste de până la 60 de ani și înălțimi de până la 13 metri, la care se adaugă și copacii posibil de relocat de pe fosta paltformă industrială se acomodează în pepiniera găzduită de Stațiunea de Cercetare Horticolă USAMV Cluj-Napoca. Alături de alte 100.000 de plante decorative din diverse specii, aceștia vor oferi umbră din prima zi în spațiile verzi de peste 5,2 hectare propuse a fi amenajate. Tot aici va fi și o grădină japoneză, un concept inedit, unde vizitatorii se vor putea deconecta de ritmul cotidian. Pe lângă rolul său de a oferi cadrul pentru relaxare și conectare cu natura, parcul creat în locul spațiilor industriale va găzdui evenimente în aer liber, spectacole, seri de film și multe alte experiențe dedicate întregii familii.

Pod rutier, pasarele pietonale, piste biciclete, modernizare străzi – investițiile IULIUS în infrastructură pe fosta platformă Carbochim

Pentru a asigura conectivitatea întregii zonei, prin proiectul de reconversie urbană se vor realiza: un pod rutier și două pasarele pietonale peste râul Someș, modernizarea străzilor Porțelanului și Câmpul Pâinii, amenajarea a două sensuri giratorii, amenajarea Pieței 1 Mai pe segmentul aferent proiectului, crearea a peste 3.200 de ml de piste de bicicletă, atât pe limitele străzilor perimetrale, cât și în cadrul proiectului, pe linia malului Someș. Parte din proiect vor fi și 1.600 de spații de parcare pentru biciclete și 900 de locuri pentru care va fi asigurat cablajul necesar stațiilor de încărcare electrică. Investiția va fi deservită de până la 4.800 de locuri de parcare, subterane și supraterane.

Conceptul întregului proiect este realizat de renumitul studio de arhitectură UNStudio din Olanda, această colaborare fiind o premieră nu doar în Cluj -Napoca, ci și în România.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Rețea velo în jurul proiectul de reconversie a fostei platforme Carbochim

Ultimele Stiri
abonare newsletter