Monitorul Cartierelor
Mii de oameni se vor muta în zona pârâului Nadăș! Un proiect imobiliar GIGANT, cu peste 600 de locuințe, a fost APROBAT
Consiliul Local Cluj-Napoca a adoptat, la ședința extraordinară din 18 iunie, un proiect de Hotărâre privind construcția unui proiect imobiliar de mari proporții, în zona pârâului Nadăș.
Mii de oameni se vor muta în zona pârâului Nadăș! Un proiect imobiliar gigant, cu peste 600 de locuințe, a fost aprobat în Consiliul LocalCu 21 de voturi „pentru”, după neparticiparea la vot a consilierilor locali Adrian Mureșan (PSD+ALDE), Radu Moisin (PNL) și Kinizsi Zoltán (UDMR), proiectul de Hotărâre privind „aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) de restructurare a platformei Tehnofrig – dezvoltare ansamblu rezidențial cu dotări” a trecut fără ca prin brânză în Consiliul Local.
„Am văzut că proiectul nostru este oarecum contestat, în sensul în care știm că s-au trimis niște adrese. În varianta în care trebuie să răspundem la problemele urbanistice sau/și cele legale, sunt aici pentru a putea da lămuririle de rigoare, dacă este cazul”, a declarat avocatul Radu Șomlea, prezent la ședință, ca reprezentant al companiei SC Geainv SA, beneficiara PUZ. Nu a fost cazul.
„Nu vă lăsați influențați de prezența avocaților, că nu… Îl salutăm (pe Radu Șomlea – n.r.) că a venit să păzească legalitatea ședințelor noastre, dar nici noi nu… Nu am vrut să intervin pe parcursul votului, că nu se face în procedură. Apreciem prezența dumneavoastră profesională, să vegheați în continuare la respectarea legalității în oraș”, a reacționat primarul Emil Boc, după ce hotărârea a fost luată deja.
Ce se va construi în zona pârâului Nadăș, pe platforma Tehnofrig?
Conform referatului de aprobare, teritoriul studiat prin PUZ, în suprafață de aproape 4 hectare, este situat în afara zonei de protecție a valorilor urbanistice și de arhitectură. Mai exact, este vorba despre platforma Tehnofrig, în zona străzilor Fabricii de Chibrituri nr. 5-11 – Maramureşului nr. 36 și nr. 48 – Jean Jaures fn. Parcela de 36.800 mp este amplasată în spatele magazinului Dedeman, după pârâul Nadăş. Zona este una de restructurare urbană în locul fostelor zone industriale, potrivit Planului Urbanistic General (PUG).
În vederea „valorificării potențialului de dezvoltare urbană”, se propune restructurarea platformei industriale, desființarea fondului construit existent, respectiv dezvoltarea unui ansamblu rezidențial. Vorbim despre imobile de locuințe colective și imobile cu funcțiune mixtă, cu regim de înălțime variabil, de la 3 etaje până la 8 etaje. Se estimează 661 de apartamente și șase spații comerciale, grupate în 11 imobile.
Potrivit proiectului, se mai propune, printre altele, amenajarea unei zone de promenade pe malul pârâului Nadăș, o pistă de biciclete cu două sensuri de circulație, dar și un sens giratoriu la intersecția străzilor Maramureșului și Nicolae Teclu, respectiv un pod nou carosabil peste pârâu. Proiectul este unul cu cântec, vecinii din zonă reclamând de-a lungul anilor nenumărate probleme ce s-ar putea ivi, de la regimul de înălțime prea mare, până la îngreunarea traficului.
Spațiile publice sunt insuficiente în zona Nadăș, se plâng activiștii clujeni
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca „greșesc”, pentru că „nu se bat pentru mai multe spații publice” pentru miile de oameni care se vor muta în zona Tehnofrig, în vecinătatea pârâului Nadăș, se plânge Radu Gaciu, activist Someșul Nostru. El a cerut mai mult spațiu public la proiectul imobiliar de la platforma Tehnofrig, declarându-se nemulțumit că administrația locală nu transformă Nadășul într-o axă de mobilitate lentă, așa cum prevede PUG.
„Sunt necesare pentru viitorii locuitori coridoare pietonale, piste de biciclete, mobilier urban și locuri de joacă în afara albiei, dar și pe albie, la înțelegere cu Apele Române și investitorii imobiliari. Asta pentru a nu transforma noile spații de locuit în cartiere-dormitor, lipsite de amenajări publice. Cele cerute de Primărie, de pildă parcul de un hectar sau un pod, o zonă mică de promenadă, este un start, dar e insuficient”, afirmă Gaciu.
„Miza este de a avea acces la apă și de a crea o axă de mobilitate între Cluj-Napoca și Baciu. Trebuie create puncte-cheie de oprire unde se investește imobiliar sau unde e potențial turistic, la autogară și Remar 16 Februarie, patrimoniu industrial care merită făcut vizitabil, inclusiv prin amenajări la Nadăș, necesare într-o autogară de provincie nedemnă pentru oraș”, a spus și deputatul independent de Cluj Adrian Dohotaru, director executiv al Asociației Societate Organizată Sustenabil (SOS).
Mizând pe fluxul de clienți de la Dedeman, activiștii transmit Primăriei că ar trebui să se gândească și la puncte de belvedere la apă, dar mai ales în zona investiției imobiliare de la Tehnofrig. Prin continuarea amenajărilor înspre Liberty Technology Park se poate contribui la regenerarea urbană a zonei, la crearea de bunuri comune pentru viitorii locuitori, care pot ajunge pe malul Nadășului la Someșul Mic, în Parcul Armătura, spune Radu Gaciu.
CITEȘTE ȘI: