Monitorul Cartierelor

Trotuar acoperit de gunoi, pe o stradă din Mărăști. Pietonii, nevoiți să meargă pe carosabil

Mai mulți saci de deșeuri au fost lăsați în apropierea unui coș de gunoi stradal, pe strada Gorunului din cartierul Mărăști, pietonii fiind nevoiți să ocolească grămada de gunoi pe carosabil.

 

 


UPDATE 16.08.2020

„În urma măsurilor dispuse, deșeurile la care se face referire în sesizare au fost ridicate din locația de pe strada Gorunului pe cale administrativă, iar zona în cauză a fost salubrizată”, a transmis biroul de presă al Primăriei Cluj-Napoca, alături de fotografia atașată în galeria foto.


 

Imaginea a fost surprinsă marți seara pe strada Gorunului din cartierul Mărăști.


 

Mai mulți saci cu gunoi au fost abandonați lângă un stâlp de iluminat public și blochează circulația pe trotuar, pietonii văzându-se nevoiți să ocolească grămada de gunoi pe partea carosabilă. Mai mult, în contextul în care temperaturile se mențin ridicate la Cluj-Napoca, neridicarea gunoiului de pe stradă poate provoca o criză legată de sănătatea publică a locuitorilor din zonă, prin atragerea șobolanilor.


Monitorul de Cluj a cerut un punct de vedere biroului de presă a Primăriei Cluj-Napoca. Vom reveni cu răspunsul instituției.

Tot mai mult gunoi pe străzile municipiului

Recent, monitorulcj.ro a publicat un material despre mai mulți saci de gunoi aruncați ilegal pe spațiul public, pe strada Câmpul Pâinii, despre care locuitorii se plângeau că stau acolo de mai mult timp și nimeni nu se mobilizează să facă curățenie.


Primăria Cluj-Napoca a răspuns solicitării reporterilor Monitorul de Cluj cu privire la această situație, spunând că situația ar fi fost cunoscută de polițiștii locali, care chiar i-a depistat pe făptuitori cu o zi înainte ca imaginile să fie surprinse de un cititor și trimise redacției. Primăria arată că aceștia și-ar fi recunoscut vina în fața polițiștilor, fiind puși în fața probelor. Cu toate acestea, în răspunsul primăriei se arată că gunoiul va fi ridicat „după ce s-au epuizat toate căile de identificare a făptuitorilor”, activitate ce poate dura mai multe zile. Făptașii au fost amendați cu suma totală de 8.500 de lei, mai transmite biroul de presă al Primăriei.

Reprezentanții primăriei menționează că polițiștii locali au aplicat 612 amenzi pentru aruncarea ilegală de deșeuri pe spațiul public doar anul acesta.

CITEȘTE ȘI

Strada „Gunoaielor”, în cartierul Bulgaria din Cluj-Napoca. FOTO

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter