Național
Patronii staţiei GPL de la Crevedia rămân în arest preventiv. Contestaţiile depuse de cei doi au fost respinse
Tribunalul Bucureşti a decis joi ca patronii staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, să rămână în arest preventiv, în dosarul în care sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
Explozia de la stația GPL de la Crevedia/ Sursa foto: Facebook/ Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă
Tribunalul Bucureşti a decis joi ca patronii staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, să rămână în arest preventiv, în dosarul în care sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
Un magistrat de la tribunal a respins contestaţiile depuse de cei doi, fiind menţinută decizia Judecătoriei Sectorului 5 din 28 septembrie, prin care au fost prelungite cu 30 de zile mandatele de arestare preventivă.
În referatul procurorilor cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive s-a reţinut că „inculpaţii, în decursul unei perioade de timp de cel puţin 3 ani, au promovat în cadrul societăţii, în mod sistematic, o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi”.
CITEȘTE ȘI:
„Modelul de succes, cel care încalcă regulile. Mai avem cultura legalității în această țară?”, se întreabă profesorul clujean Valentin Naumescu
Potrivit procurorilor, faptele menţionate au avut următoarele consecinţe: decesul a cinci persoane, vătămarea corporală a 56, şase case distruse total, 83 de case distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative - autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor aflate pe o rază de aproximativ 1,5 km.
„Din cercetările efectuate rezultă că dispoziţiile procesual-penale cu privire la persoana vătămată sunt incidente faţă de 158 de persoane”, arată sursa citată.
Până în acest moment, au fost audiaţi, în calitate de persoane vătămate, 90 de cetăţeni care au suferit vătămări fizice, materiale şi/sau morale în urma producerii exploziilor de la staţia GPL din Crevedia. Dintre aceştia, 81 s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 8.510.000 euro şi 371.300 lei.
Cei doi patroni au fost arestați pe 6 septembrie
Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă au fost arestaţi preventiv pe 6 septembrie. Ionuţ Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, suspendat din PSD.
Doldurea şi Stângă sunt acţionarii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL de la Crevedia. Tragedia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne. Procurorii susţin că incendiul şi exploziile au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate în curtea firmei şi de existenţa unei surse de aprindere.
Flagas SRL a fost înfiinţată la data de 8 februarie 2008, are sediul social în municipiul Caracal, judeţul Olt, iar principalul obiect de activitate este reprezentat de „comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate” (cod CAEN 4778), iar ca obiecte secundare de activitate, printre altele, sunt şi cele de „comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate”, „comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate” şi „transporturi rutiere de mărfuri”.
Procurorii notează că, din legislaţia secundară, se desprinde concluzia că nu este prevăzută posibilitatea depozitării GPL-ului în autocisterne, ci exclusiv în sistem cu instalaţie monobloc tip solid, montată suprateran sau în recipiente subterane, îngropate, acoperite cu nisip, în ambele situaţii trebuind ca recipientele să fie echipate cu aparatură de măsură, control şi siguranţă care să semnalizeze o funcţionare normală, iar în caz de avarie să semnalizeze corespunzător.
CITEȘTE ȘI:
Ministrul Sănătății, acuzat că știa de azilele groazei. Ungureanu: „Rafila a știut de atrocitățile din aziluri și nu a făcut nimic!”
De asemenea, normativele nu prevăd posibilitatea efectuării încărcării/descărcării de GPL între autocisterne, ci exclusiv încărcarea recipientelor sub/supraterane, iar pompele de vehiculare GPL acţionează doar între rezervoare şi staţia de distribuţie.
Pe de altă parte, la imobilul din Crevedia nu se putea derula nicio operaţiune cu GPL (depozitare, transvazare etc), deoarece pentru respectiva locaţie nu existau avizele şi autorizaţiile instituţiilor abilitate. Staţia GPL din Crevedia funcţiona din iulie 2020 fără autorizaţie de securitate la incendiu.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: