Național

„Regina felinelor”. O româncă deținea 41 de pisici într-un apartament

Polițiștii au găsit în apartamentul unei românce 41 de pisici, fără să aibă condiții optime. Pe scara blocului mirosea a fecale.

O femeie avea apartamentul plin de pisici / Foto: depositphotos.com O femeie avea apartamentul plin de pisici / Foto: depositphotos.com

 

 


Poliţiştii de la Biroul Protecţia Animalelor Argeş au efectuat o percheziţie la domiciliul unei femei din Piteşti, care deţinea într-un apartament 41 de pisici.

 


Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, descinderea a avut loc în urmă cu o zi, în cadrul unui dosar în care se fac cercetări privind săvârşirea infracţiunii de schingiuirea animalelor, prevăzută de Legea 205/2004 privind protecţia animalelor.

„În urma cercetărilor s-a stabilit că femeia în cauză nu ar fi asigurat condiţii optime de bunăstare, asistenţă medicală, spaţiu de mişcare, existând posibilitatea ca animalele deţinute să sufere afecţiuni virale şi bacteriene. De asemenea, atât în locuinţă cât şi pe scara blocului persista un miros puternic de dejecţii, existând riscul răspândirii unor infecţii către locatarii aceluiaşi imobil”, se precizează în comunicat.


Poliţiştii Biroului Protecţia Animalelor Argeş au luat măsura predării pisicilor unei asociaţii de profil din comuna Moşoaia. De asemenea, femeia de 57 de ani a fost condusă la audieri.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Un bărbat și-a aruncat câinele de la etajul 5, după o ceartă cu soţia. Din nefericire, animalul nu a supraviețuit

Ne putem pupa animalele de companie? Riscul transmiterii unei boli e mic, dar real

Ultimele Stiri
abonare newsletter