Național
Circulația feroviară din România, sub orice critică. Zece ore pentru o călătorie cu trenul între Cluj și București. Distanțe similare, parcurse în patru ore, în țările europene.
O călătorie cu trenul între Cluj și București, pe o distanță mai mică de 500 de kilometri, durează circa zece ore. Distanțe similare sunt parcurse în doar câteva ore în țările europene.
O călătorie cu trenul între Cluj și București durează circa zece ore/Foto: CFR Infrastructură
Nu doar autostrăzile rămân o provocare pentru România. Și circulația feroviară a ajuns într-un moment critic.
Astfel, dacă în Polonia călătoria între Varşovia şi Gdansk (327 km) durează între două ore şi jumătate şi trei ore şi jumătate, în România distanța dintre marile orașe, precum ruta Cluj-București, este parcursă în circa zece ore, după cum semnalează Defapt.ro.
În Austria sau Germania, trenurile circulă cu o viteză medie de 93-130 km/oră, de 2-3 ori mai repede decât cele din România.
Situația circulației feroviare din România se înrăutățește de la un an la altul, contrar promisiunilor făcute de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, dar și de Guvernul PSD-PNL privind eficientizarea traficului.
Astfel, spre exemplu, dacă în 2022 au fost modernizați puțin peste 13 km de căi ferate, în 2023 promisiunile CFR s-au spulberat: din 100 de km de cale ferată promiși să fie modernizați, s-a recepționat 0 kilometri.
CITEȘTE ȘI:
În 2023, CFR nu a recepționat niciun kilometru de cale ferată modernizată din cei 100 km promiși la început de an
Numărul de kilometri de cale ferată modernizată recepționați în România a scăzut de la un an la altul. Dacă în 2021 erau modernizați 33,02 km, în 2022 doar 13,39 km de cale ferată au fost recepționați. În 2023, performanța negativă a ajuns la zero kilometri de cale ferată modernizați. De altfel, și calitatea serviciului de transport feroviar lasă mult de dorit, în condițiile în care o bună parte din garnitura de trenuri aparține secolului trecut.
Nu e de mirare că o călătorie cu trenul pe ruta Berlin-Munchen (504 km) durează între patru şi cinci ore, cu o viteză medie a trenurilor între 100-126 km/oră, iar în România, pe rutele dintre marile orașe durata călătoriei este mult peste cea din ţările UE care au investit în infrastructura feroviară, dar şi în trenuri de mare viteză
Spre exemplu, anul trecut, viteza medie a celor 1.100 de trenuri de călători care au circulat în România a fost de 45,6 km/h.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: