Național

Reacția MAE în urma desecretizării documentelor CSAT: „O interferență externă fără precedent. Ne-am informat aliații”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat statele aliate privind tentativele de interferenţe externe în campania electorală din România.

Reacția MAE în urma desecretizării documentelor CSAT: „O interferență externă fără precedent. Ne-am informat aliații”|Foto: Administrația Prezidențială a României Reacția MAE în urma desecretizării documentelor CSAT: „O interferență externă fără precedent. Ne-am informat aliații”|Foto: Administrația Prezidențială a României

 

 


Rapoartele CSAT care au fost declasificate „arată o interferență externă fără precedent”, potrivit informării publicate joi de Ministerul Afacerilor Externe.

CITEȘTE ȘI: 
Donaţii pe TikTok de peste 1 milion de euro. Klaus Iohannis a desecretizat documentele CSAT despre campania lui Călin Georgescu.

După cum semnalează MAE, tentativa de influențare este „în desfășurare”. 


Atacuri externe împotriva instituţiilor şi proceselor democratice

„Autorităţile române investighează această tentativă de influenţare, care este în desfăşurare
Ne-am informat aliaţii cu privire la această încercare de interferenţă externă şi vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja democraţia, securitatea naţională şi suveranitatea”, se arată în informarea publicată joi de Ministerul Afacerilor Externe

Ministerul român precizează că România rămâne ferm angajată în protejarea instituţiilor şi proceselor sale democratice în faţa „interferenţelor şi manipulărilor străine fără precedent”.


Astfel, autorităţile române au luat decizia de a declasifica şi de a face publice rapoarte care cuprind „informaţii relevante privind operaţiuni externe maligne, inclusiv finanţare ilegală, amplificare sintetică a unor campanii digitale şi atacuri cibernetice de amploare care au avut ca ţintă alegerile prezidenţiale din România”, după cum arată MAE. 

CITEȘTE ȘI: 
Discursul negaționist al lui Călin Georgescu, denunțat de Andrew Baker, șeful Comitetului Evreiesc American: „Alimentează antisemitismul și sfidează scopul esențial al NATO”.

Rapoartele declasificate, arată „o interferenţă externă fără precedent şi semnificativă, îndreptată împotriva instituţiilor şi proceselor democratice”.


Aceste acţiuni fac parte dintr-o încercare continuă şi persistentă de a submina angajamentul ferm al României faţă de valorile euroatlantice şi faţă de apartenenţa noastră la UE şi NATO, apreciază Ministerul român al Afacerilor Externe.

Informaţiile prezentate de Serviciul Român de Informaţii (SRI), Serviciul de Informaţii Externe (SIE) şi Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) din data de 28 noiembrie care au fost declasificate, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis indică faptul că finanţarea campaniei candidatului independent Călin Georgescu pe TikTok s-a ridicat la un milion de euro, că au avut loc acţiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral şi că România este o ţintă pentru acţiuni hibride agresive ruse.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Ședința CSAT. Au existat atacuri cibernetice, Călin Georgescu a beneficiat de „tratament preferențial” de la TikTok și expunere masivă.

Washingtonul avertizează împotriva unei îndepărtări de Occident. „Suntem îngrijorați de raportul CSAT privind implicarea Rusiei în activități cibernetice maligne”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter