Național
Peste 6.000 de incendii de vegetație uscată, izbucnite de la începutul anului
Peste 6.000 de incendii de vegetație uscată au izbucnit în România de la începutul anului 2022. Au fost de patru ori mai multe incendii decât aceeași perioadă a anului trecut.
Peste 6.000 de incendii de vegetație uscată, izbucnite de la începutul anului/ Foto: ISU Cluj
Pompierii au intervenit în anul 2022 la 6.028 de incendii de vegetație uscată, scrie stirileprotv.ro. Mii de hectare au fost arse în numai câteva luni.
În Cluj, weekend-ul trecut peste 50 de incendii de vegetație uscată au avut loc.
Pompierii îi roagă pe clujeni să fie atenți atunci când ard vegetația fiindcă incendiile de acest fel reprezintă un pericol mare, care poate să afecteze și păduri și case din apropiere.
De asemnea, pompierii au transmis reguli și condiții pentru arderea vegetației care trebuie respectate.
Reguli pentru arderea vegetației uscate
Arderea miriștilor, vegetației uscate şi resturilor vegetale se efectuează numai după obținerea permisului de lucru cu focul, document care se eliberează de către Șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență constituit la nivelul autorităților publice locale sau persoana desemnată în acest sens, potrivit ISU Cluj.
Pentru a putea arde vegetația uscată trebuie, totodată, respectate următoarele reguli:
1. Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timp de vânt, de uscăciune avansată este interzisă;
2. Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie (gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv 10 m față de materiale sau substanțe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare;
3. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurând supravegherea permanentă a arderii și stingerea jarului după terminarea activității;
4. Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
- condiții meteorologice fără vânt;
- colectarea în grămezi a vegetației uscate şi a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;
- executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de 5 m;
- desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
- asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
- supravegherea permanentă a arderii;
- stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.