Opinii
Bucuria Învierii este Bucuria Vieţii Creştine
SCRISOAREA PASTORALĂ a PS Florentin CRIHĂLMEANU, Episcopul Eparhiei greco‑catolice de Cluj‑Gherla, la mărita Sărbătoare a Învierii din morţi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.
Florentin, prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate şi iubiţilor credincioşi greco-catolici împreună rugători, precum şi tuturor celor care doresc să trăiască bucuria credinţei noastre, arhierească binecuvântare şi creștineasca salutare: «HRISTOS A ÎNVIAT!»
«Fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.» (cf. 2Cor 13,11).
«Bucuraţi-vă!» este primul cuvânt ce răsună de pe buzele Celui răstignit acum Înviat din morţi. Cu acest cuvânt, Isus înviat întâmpină femeile care alergau să ducă vestea cea bună apostolilor. Acel Isus pe care îl văzuseră batjocorit, răstignit şi aşezat în mormânt, a învins moartea şi acum doreşte să le transmită bucuria victoriei Sale depline şi definitive asupra morţii. Vestea învierii Celui răstignit constituie, atunci, ca și acum, nucleul credinţei creştine şi motivul principal al bucuriei creştine.
Chemarea de a trăi bucuria învierii răsună pentru fiecare dintre noi mai puternic acum în anotimpul primăverii. Contemplând pomii înfloriţi şi pământul înverzit, ascultând cântul vesel al păsărelelor sub razele mângâietoare ale soarelui, să lăsăm să pătrundă şi în sufletele noastre bucuria învierii naturii pe care Creatorul ne-o transmite în fiecare primăvară.
Amintirea Învierii Domnului nostru Isus Hristos este pentru noi creştinii rememorarea unui fapt istoric, dar şi o confirmare şi reafirmare a fundamentului credinţei noastre.
Ne întrebăm cum să trăim bucuria Sărbătorii Învierii Domnului? Ca pe o sărbătoare de poruncă a Bisericii? Ca pe o sărbătoare a familiei, ca o bucurie a zilelor de vacanţă, sau o masă împreună cu prietenii? Care trebuie să fie motivaţia creştină a bucuriei noastre în aceste zile de sărbătoare?
Vom răspunde acestei întrebări, meditând asupra atitudinii primelor persoane care au primit vestea Învierii lui Hristos. Sunt femeile care vin la mormânt căutând pe Cel răstignit, dar strălucitorul mesager divin le spune: «Nu este aici, a înviat precum a zis!» (cf. Mt 28,6). Ascultând cuvântul îngeresc, ele devin mesagere ale bucuriei învierii către ucenici şi pleacă în grabă cu teamă şi bucurie mare. Mergând spre cei care îl plângeau pe Cel mort, ele îl întâlnesc pe Cel Înviat şi sunt întărite în credinţă.
Aceasta este vestea cea bună a bucuriei Învierii Domnului, acesta este mesajul pe care suntem chemaţi să-l trăim cu bucuria credinţei şi să-l transmitem cu aceeaşi bucurie tuturor fraţilor în credinţă atunci când le adresăm salutul creştinesc: «Hristos a Înviat!».
- «Nu vă temeţi, ştiu că pe Isus Cel răstignit îl căutaţi » (cf. Mt 28,5)
Să pătrundem în contextul dinaintea evenimentului Învierii Domnului, așa cum este prezentat în Evanghelia după Matei, reflectând asupra atitudinii primelor persoane care au primit vestea Învierii.
Ne amintim că Isus pătimise, fusese răstignit şi aşezat în mormânt în vinerea dinaintea marelui sabat al sărbătorii Paştilor iudeilor, cam pe la ceasul al şaselea (cf. Io 19,14; Lc 23,44-45). Acum, în zorii «primei zile a săptămânilor», ziua de după repausul ritual al sabatului, două dintre femeile care îl urmaseră pe Isus pornesc la drum să vadă mormântul. De fapt, această nouă zi este începutul zilei a treia (după calculul roman), de la momentul răstignirii şi al înmormântării Celui Răstignit. Este simbolic răsăritul zilei a opta a săptămânii, aceea care prefigurează ziua cea fără de sfârşit, ziua răsăritului fără de apus, ziua veşnicei bucurii. Această zi va deveni prima zi a săptămânilor, ziua Domnului, (dies Domini – Duminica), ziua Învierii. Astfel se marchează o schimbare a zilei rituale de repaus pentru a aduce laudă Domnului. Duminica va deveni, oficial, ziua de cult şi de odihnă a creştinilor (încă din timpul împăratului Constantin cel Mare, în secolul al IV-lea).
Paradoxal, nu sunt apostolii cei care au curajul să vină la mormântul sigilat şi păzit de soldaţi, ci două femei: Maria Magdalena, femeia păcătoasă din care Isus «scosese şapte demoni» (cf. Mc 16,9) şi «cealaltă Marie», mama lui Iacov şi a lui Iosif (cf. Mt 27,56). Sunt două dintre acele femei pioase care rămăseseră cu perseverenţă sub cruce şi asistaseră la aşezarea în mormânt a lui Isus, care acum, atrase de o forţă interioară nevăzută, se întorc acolo unde era comoara lor, pentru că acolo era şi inima lor. Fidelitatea în credinţa faţă de Isus le dă curajul de a înfrunta moartea şi le conduce spre misterul Învierii.
Femeile se apropie înfricoşate, cu sufletele pline de teamă, teama de iudei, teama de soldaţii trimişi să păzească mormântul, teama că nu vor putea înlătura lespedea de piatră de la intrarea în mormânt. Deodată pământul pare că se cutremură și, ajungând la mormânt, lespedea de la intrare este rostogolită înapoi şi o strălucitoare arătare divină stă victorioasă deasupra ei (cf. Mt 28,2). Soldaţii zac nemişcaţi, adormiţi sau amorţiţi de frică.
Ce se întâmplase? Așa cum explică Sfinții Părinți: «Îngerul Domnului a coborât din cer şi a rostogolit înapoi piatra, nu pentru a face loc Domnului care ieşea, ci pentru a arăta lumii că Domnul deja înviase, oferind astfel femeilor credinţa în Înviere. Piatra rostogolită din neîncredere este acum rostogolită invers pentru credinţă» (Sf. Petru Crisologul). «Vă întrebaţi: de ce a venit îngerul şi a ridicat piatra? Pentru femei, pentru ca ele să creadă că a înviat, văzând mormântul gol, fără trup. De aceea s-a făcut şi cutremurul, ca să le ridice din gândurile lor și să le trezească» (Sf. Ioan Gură de aur).
Învierea lui Hristos cutremură pământul, dar îi cutremură şi pe oameni, mai cu seamă pe cei puși să păzească mormântul. Paznicii, de frică, se prefac morţi. Era un vechi şiretlic utilizat de soldaţii laşi în luptă, pentru a scăpa cu viaţă. Însă chiar dacă fizic se prefac, pe plan spiritual ei sunt adevăraţii morţi şi vor rămâne morţi atâta vreme cât nu vor recunoaşte şi vor tăinui învierea lui Isus. În faţa mormântului lui Isus se poate veni dintr-o poruncă precum soldaţii care păzesc moartea de frica învierii, sau precum femeile credincioase care se află acolo din iubire, căutând Izvorul vieţii.
Îngerul strălucitor se adresează numai femeilor care îl caută sincer şi fidel pe Isus.
Femeile s-au apropiat cu teamă, purtând în sufletele lor imaginea morţii prin răstignire şi a înmormântării Aceluia pe care l-au iubit şi l-au urmat cât era în viaţă.
Mesagerul divin adresează femeilor cuvântul marilor revelaţii biblice: «nu vă temeţi!», adică, alungaţi temerile umane şi deschideţi-vă sufletul în faţa misterului planului divin. Apoi, le dezvăluie faptul că el cunoaşte gândul lor: «ştiu că pe Isus cel ce a fost răstignit îl căutaţi» (cf. Mt 28,5). Dar, vestea învierii nu se poate primi cu sufletul plin de suferinţă şi moarte. Aceste gânduri şi imagini sunt ultimele «pietre», pe care nici chiar îngerul nu le poate înlătura din sufletele lor, ci femeile, cu voinţă proprie, trebuie să le înlăture, acceptând să primească vestea îngerească. Cel răstignit nu se mai afla între morţi, ci înviase.
Iubiţi credincioşi, piatra rostogolită înapoi nu mai închide acum intrarea mormântului, dar, adeseori închide, blochează sau izolează sufletul nostru, transformându-l într-un «mormânt al speranţelor şi al idealurilor de sfinţenie». De aceea, să înlăturăm orice obstacol spiritual, printr-o convertire sinceră, pentru a putea primi cu bucurie vestea învierii.
La lumina celor meditate vă invit să ne întrebăm cu sinceritate: care sunt temerile ce mă împiedică să mă apropii mai mult de Dumnezeu? Cum procedez în faţa dificultăţilor, a misterelor vieţii mele, ca paznicii care păzesc mormântul sau ca femeile care caută credincioase pe Isus? Care sunt «pietrele» ce trebuie să le înlătur de pe sufletul meu pentru o adevărată convertire? «Rugaţi-vă fraţilor ca acum să coboare îngerul şi să rostogolească toată duritatea inimii noastre, să înlăture obstacolele sentimentelor noastre şi să ateste că Hristos a înviat şi din inimile noastre, pentru că, aşa cum este ca un cer sufletul în care trăieşte şi domneşte Hristos, la fel este ca un mormânt acel piept în care Hristos este închis mort şi înmormântat» (Sf. Petru Crisologul).
- «Nu este aici, a înviat precum a zis» (cf. Mt 28,6)
Femeile venite la mormânt ascultă, uimite, cuvântul îngerului luminos: «Nu este aici, a înviat, precum a zis!» (cf. Mt 28,6).
Înțelesul cuvintelor îngereşti, ne este explicat de către Sf. Chiril din Alexandria: «Nu-l căutaţi între cei morţi pe Acela care trăieşte mereu, pe Acela care este, prin natura Sa, viaţa. Nu este aici, adică mort şi în mormânt, ci a înviat. El a devenit astfel o cale de înălţare spre nemurire, nu doar pentru El, ci şi pentru noi».
Isus cel răstignit nu se află acolo unde îl aşezaseră cu două zile mai înainte, după coborârea de pe cruce, îmbălsămarea în grabă şi înfăşurarea în giulgiuri.
Absenţa trupului din mormânt pune noi semne de întrebare femeilor. Pentru a le ajuta să primească cu încredere vestea cea bună, mesagerul divin le aminteşte mai întâi prevestirea pe care Isus o făcuse apostolilor: «Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor şi-l vor osândi la moarte şi îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-l batjocorească şi să-l răstignească, dar a treia zi va învia» (cf. Mt 20,18-19). Astfel, femeile pioase sunt chemate să-şi aducă aminte că Isus le-a vorbit despre un plan pe care îl cunoştea în detaliu şi pe care apoi l-a urmat până la moartea pe cruce: planul divin de mântuire.
După aceea, mesagerul ceresc le invită să pătrundă în acea încăpere mortuară, oferindu-le şi un semn vizibil al învierii lui Isus: «veniţi şi vedeţi locul unde zăcea». Femeile cunoşteau foarte bine locul unde fusese aşezat trupul inert şi giulgiurile cu care fusese înfăşurat, de aceea privesc acum uimite locul gol şi giulgiurile rămase fără trup. Era greu de înţeles cum ar fi putut părăsi Isus mormântul, lăsând giulgiurile înfăşurate şi cine i-ar fi putut înlătura lespedea de la intrare. De furt nu putea fi vorba pentru că mormântul fusese păzit.
Mormântul gol răstoarnă acel principiu natural tradiţional, că viaţa se încheie acolo, la intrarea în mormânt. Trebuie pătruns în misterul morţii nu pentru a rămâne acolo, ci pentru a înţelege mai bine sensul vieţii. Pentru Isus moartea nu a rămas o stare, ci a fost doar trecerea spre viaţă, acea trecere a Domnului sau Paştile Domnului, «de pe pământ la cer şi din moarte la viaţă».
«Degrabă mergând spuneţi ucenicilor lui că a înviat din morţi» (cf. Mt 28,7), continuă vocea divină a vestitorului ceresc. Acum, femeile ieşind din mormântul gol «înviate» în credinţă, sunt trimise la apostolii închişi în propriile «morminte» (temeri, convingeri, neîncrederi).
Maria Magdalena şi cealaltă Marie înţeleg acum că se află în faţa unui mister care depăşeşte rânduiala naturală şi nu poate fi pătruns doar cu raţiunea umană, ci trebuie să lase credinţa să învie în sufletele lor şi apoi, ieşind din mormântul egoismului propriu şi al propriilor convingeri, să primească cu încredere vestea cea bună, înnoitoare şi să o împărtăşească celorlalţi.
Ascultând cu uimire cuvântul, femeile pioase au ieşit din mormânt ”înviate în credinţă”, au crezut semnelor primite iar acum sunt trimise să devină evanghelizatoare, mesagere ale cuvântului divin. Ele aleargă înfiorate de emoţia tainei dezvăluite de înger, dar şi cu bucuria mare a celor care cred că Isus cel răstignit trăieşte, e viu, nu este în mormânt.
Femeile «au văzut un fapt înfricoşător şi uimitor totodată: un mormânt gol în care văzuseră că fusese aşezat mai înainte Domnul. De aceea, îngerul le-a şi dus să vadă mormântul, ca ele să fie martore a două fapte: a mormântului şi a învierii. Acum ele se bucură şi se minunează; îşi primesc astfel răsplata străduinţei lor: sunt cele dintâi care au văzut şi au binevestit nu numai cele spuse de înger dar şi cele văzute chiar de ele» (Sf. Ioan Gură de aur).
Să pătrundem şi noi cu încredere în «mormântul» sufletului nostru, în acele locuri ascunse şi întunecate şi să lăsăm să pătrundă lumina învierii.
Să ne întrebăm: Ce sentimente trezește vestea Învierii lui Hristos în sufletul meu? Care este scara valorilor în viața mea spirituală? Cu ce îmi petrec mai mult timp în viața mea?
Să încerc să pătrund în mormântul sufletului meu, în acele locuri întunecate unde am îngropat ură, invidie, gelozie, răzbunare și orgoliu, să le deschid luminii lui Hristos Înviat.
Vestea arhanghelului strălucitor răstoarnă rânduiala firii. Ceea ce femeilor pioase le părea imposibil devenise acum posibil, ceea ce părea întuneric şi moarte devine acum izvor de lumină şi viaţă. Aşa cum frumos cântă imnografia de sărbătoare: «Purtător de viaţă mai împodobit decât raiul şi decât orice încăpere împărătească mai luminat s-a arătat mormântul Tău, izvorul învierii noastre».
- «Bucuraţi-vă! Nu vă temeţi! Mergeţi şi vestiţi fraţilor Mei» (cf. Mt 28,9.10)
Primind misiunea de la mesagerul divin, femeile pioase aleargă acum să ducă vestea cea bună apostolilor. În drumul lor sunt întâmpinate de o minunată apariţie, este Isus însuşi care le iese în cale. Acela pe care îl ştiau răstignit şi înmormântat, Acela care rămăsese mereu viu în sufletele lor, Acela pe care plecaseră în zori să-l caute înfricoşate, acum este viu, în faţa lor.
Răsună acum primul cuvânt al Mântuitorului înviat: «Bucuraţi-vă!». Este un salut tradiţional, dar este şi o invitaţie la bucurie. Astfel curajul credinţei şi al speranţei femeilor este răsplătit, ele au acum confirmarea cuvintelor îngereşti, că Isus cel răstignit «a înviat precum a zis». Bucuria învierii tuturor acelor idealuri îngropate o dată cu moartea lui Isus, bucuria iubirii redescoperite, le fac pe femei să se apropie şi cu reverenţă «să cuprindă picioarele Lui» şi apoi să se închine până la pământ în faţa Celui înviat. Este un gest ce exprimă bucuria comuniunii, bucuria iubirii împărtăşite, dar şi un gest de supunere, de ascultare. Adorând pe Dumnezeu, omul devine ceea ce trebuie să fie, adică chip al lui Dumnezeu, căci scopul vieţii sale este acela de a-l cunoaşte, lăuda şi adora pe Dumnezeu şi astfel să-şi poată dobândi mântuirea sufletului.
”Câți dintre voi nu ar dori să cuprindă picioarele lui Isus ca acele femei? Toți cei care doriți, puteți, chiar și acum! Puteți să-I cuprindeți nu numai picioarele, dar și mâinile și capul său sfânt, împărtășindu-vă, cu cuget curat din înfricoșătoarele Taine” (Sf. Ioan Gură de Aur).
«Nu vă temeți!», le spune acum Isus, cerându-le să înlăture orice teamă pentru ca sufletele lor să se umple de bucuria învierii, pe care apoi să o transmită apostolilor.
«Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei să meargă in Galileea şi acolo mă vor vedea» (cf. Mt 28,10) - este misiunea pe care o primesc acum de la Cel înviat. Fiind încă împreună cu apostolii săi, Isus le prevestise că ei îl vor părăsi, dar şi că, după învierea Sa, va merge mai înainte de ei în Galileea (cf. Mt 26,32).
Acum se împlineşte şi acest cuvânt, ca un aspect esenţial pentru apostoli. Prin fuga lor în momentul arestării şi patimilor lui Isus, ei au rupt relaţia cu El şi s-au separat de El. Apostolii nu pot reface această ruptură, dar Cel înviat, prin cuvântul Său, le oferă iertarea şi împăcarea. A «merge înainte» este atitudinea maestrului, căreia îi corespunde «urmarea» din partea ucenicilor. Afirmând că va merge înainte în Galileea de fapt Isus doreşte să le transmită că este în continuare maestrul lor iar ei sunt chemaţi din nou să-l urmeze. Isus înviat nu-şi caută alţi ucenici după ce ei l-au renegat, dar îi cheamă din nou numindu-i «fraţii Mei», oferindu-le astfel iertarea. Bucuria și iertarea vor rămâne caracteristicile esențiale ale Sărbătorii Învierii.
Femeile pioase sunt trimise acum să ducă vestea bucuriei învierii lui Isus, dar şi aceea a iertării Sale. ”Faptul că sunt niște simple femei care văd cele dintâi, se închină la picioarele Lui și sunt trimise să ducă vestea la apostoli, arată schimbarea responsabilității originare. Dacă moartea a izvorât din sânul lor, acum acestea vor primi cele dintâi preamărirea, viziunea, rodul și vestea învierii” (Sf. Ilarie din Poitiers). Ele trebuie să transmită apostolilor bucuria drumului de credinţă şi a întâlnirii cu Cel înviat, căci BUCURIA ÎNVIERII ESTE BUCURIA VIEŢII!
Primul pas în credință pe care-l fac femeile, este ieșirea din camera în care erau închise, ieșirea din propriile temeri pe care le purtau în sufletele lor. Femeile fac al doilea pas al acestui itinerar spiritual atunci când, primind cuvântul mesagerului divin, înlătură piatra de pe mormântul sufletelor lor și pătrund în întunericul mormântului pentru a ieși înviate în credință. Al treilea pas, pasul esențial în credință, este întâlnirea personală cu Hristos Înviat.
Aceiași pași trebuie să-i facem și noi în acest timp de Sărbătoare, ca să putem trăi bucuria Învierii. Mai întâi să ne depășim fricile, temerile, iar în al doilea rând să avem curajul să privim și să facem lumină în ungherele întunecate ale sufletului nostru și în al treilea rând să-L întâlnim personal pe Hristos Înviat, pentru a primi iertarea și bucuria comuniunii depline cu El.
Acum ne revine și nouă misiunea femeilor credincioase, și anume să ne umplem mai întâi sufletele de bucuria Învierii și apoi să o transmitem și fraților noștri. Aceasta să devină bucuria vieții noastre de credință, căci bucuria Învierii este și rămâne pentru noi bucuria vieții.
Aşa cum afirmă Papa Francisc în recentul document Evangelii gaudium: „Bucuria evangheliei umple inima şi viaţa celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiţi de el sunt eliberaţi de păcat, de tristeţe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Hristos mereu se naşte şi renaşte bucuria” (EG 1).
În spiritul celor meditate, să ne întrebăm: Cum mă pregătesc să trăiesc și să răspândesc bucuria veștii Învierii Domnului? Cum îmi pregătesc sufletul pentru a primi iertarea lui Isus? Cum îmi manifest bucuria spirituală în zilele de sărbătoare?
”Coborând în mormânt, Tu, Cel fără de moarte, ai zdrobit puterea iadului și ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, spunând femeilor purtătoare de mir «bucurați-vă!» și apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Tu, Cel care, celor căzuți le dai înviere” (Troparul Învierii).
Iubiți credincioși,
Maria Magdalena şi cealaltă Marie, purtând numeroase temeri în sufletele lor, au plecat agale, cu pas tremurând, iar acum se întorc în fugă, alergând, cu suflete luminoase, pline de bucurie, nu mai sunt purtătoare de temeri, ele sunt purtătoare de Hristos, purtătoare a veștii celei bune.
Ele au făcut un prim pas în credinţă, depăşind propriile temeri şi mergând la mormânt, unde, ascultând cuvântul mesagerului ceresc fac un nou pas pe drumul credinţei. Astfel, mormântul întunericului, al tristeţii şi al morţii, devine prin învierea credinţei lor izvor de lumină, de bucurie şi de viaţă. Apoi, lăsând la o parte raţiunea umană şi logica naturală, femeile pioase îşi deschid sufletele spre supranatural, înţeleg că s-a petrecut un miracol divin. Isus cel răstignit este acum viu, iar semnele răstignirii vor rămâne pentru veşnicie în trupul Său ca semne mântuitoare.
Învierea lui Hristos, nu a fost o readucere la viaţă aşa cum s-a întâmplat cu Lazăr, prietenul lui Isus, care după acea «înviere» a trebuit totuşi să moară la timpul rânduit.
Evenimentul Învierii lui Hristos marchează un salt ontologic (la nivelul fiinţei), ce atinge fiinţa ca atare, inaugurând o dimensiune care ne priveşte pe toţi şi care a creat pentru noi toţi un nou spaţiu al vieţii, al fiinţării cu Dumnezeu. Învierea face parte din istoria mântuirii, dar inaugurează o nouă dimensiune, dezvăluind un spaţiu nou, definitiv, final, al bucuriei veșnice.
În acest sens, Învierea lui Hristos nu este un eveniment de acelaşi fel cu naşterea sau răstignirea Sa. Este un tip nou de eveniment, care îşi are începutul în istorie dar conduce dincolo de hotarele istoriei (Papa Benedict al XVI-lea).
Credinţa iudaică cunoştea învierea morţilor la sfârşitul timpurilor. Viaţa nouă era legată de răsăritul unei lumi noi şi, în această perspectivă, era şi foarte uşor de înţeles: dacă există o lume nouă, atunci acolo există şi un nou mod de viaţă. Însă o înviere definitivă şi diferită, încă în timpul lumii vechi a istoriei umane era ceva de neconceput, de neînţeles. De aceea, făgăduinţa Învierii rămâne în primul moment de neînţeles pentru ucenici. De fapt acesta este marele mister al Învierii lui Hristos, nu la o a doua venire, așa cum îl așteptau iudeii, un Mesia triumfător, ci atunci, imediat, după trei zile de la moartea Sa. Acesta este marele mister care trebuie să trezească în sufletele noastre bucuria, pentru că, Învierea lui Hristos nu este o legendă, este o realitate: Hristos a Înviat cu adevărat!
Sf. Apostol Pavel scria corintenilor: «Hristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii celor adormiţi, căci precum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia» (cf. 1Cor 15,20.22), deci putem afirma cu bucurie: «dacă El a înviat şi noi vom învia!».
Iubiți credincioși, vă invit să trăiți în continuare zile pline de bucuria Învierii, o bucurie care nu vine de la cele exterioare, ci vine de la o convingere interioară, că Acela în care credem este viu și ne-a dat și nouă această putere. Să încercăm să păstrăm harul sfințitor, garanția bucuriei Învierii în sufletele noastre. Să urmăm îndemnul Sf. Apostol Pavel: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă. Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Isus” (cf Fil 4, 4-7).
Să nu lăsăm să ni se fure bucuria Învierii, căci aceasta este bucuria vieţii!
Vă doresc zile de sărbătoare luminate, alături de cei dragi, trăite la lumina credinţei, cu bucuria speranţei şi tăria iubirii faţă de Acela care, prin moartea și Învierea Sa, ne-a deschis nouă tuturor cu bucurie Calea în Adevăr spre Viaţă!
HRISTOS A ÎNVIAT!
† FLORENTIN
Episcop de Cluj-Gherla
Dată în Cluj-Napoca, din reşedinţa episcopală, la mărita Sărbătoare a Învierii din morţi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, Anul Domnului 2014, la 313 ani de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, la 160 de ani de la întemeierea binecuvântatei Eparhii de Cluj-Gherla, în al doilea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Francisc, în al XVIII-lea an al episcopatului nostru şi al XII-lea în tronul acestei eparhii.
