Opinii

Redefinirea succesului în politică

E imposibil să nu te întrebi, privind la cortegiul „arestaților politici” din România, care va fi finalitatea, ce urmează și care vor fi consecințele.

Unii s-au grăbit să „decreteze” deja un soi de decapitare a elitelor politice, să invoce „vidul de putere” creat și să prorocească disoluția sau șubrezirea statului. Alții, dimpotrivă, spun că nici pe sfert nu s-a atins curățenia și că ea trebuie să continue cu orice preț. Ca să înțelegem ceva eu cred că trebuie restabilite câteva lucruri esențiale despre clasa politică din România și despre conducătorii ei din ultimii 25 de ani. Primul este acela că faptele celor arestați acum sunt identice cu ale tuturor celorlalți, dacă ceva e diferit ține doar de „mărimea” și de metodele utilizate. Dincolo de procesele tranziției, corupția (în) politică a fost, în opinia mea, fenomenul dominant și cu cea mai mare influență asupra evoluției țării și a destinelor individuale ale locuitorilor ei. Trecerea de la comunism la democrație a creat mai multe tipologii comportamentale noi (atât de reușită, cât și de eșec), dintre care cele mai vizibile au fost cea a milionarului (de obicei) de carton și a politicianului nesătul, pus pe căpătuială, lipsit de scrupule. Al doilea este că justiția, ca o firească contrapondere, nu a funcționat niciodată complet în acești ani, ci cu „paranteze” și dispense, cele mai adesea politice, îngăduind și încurajând formarea unor  modele politice și sociale bazate, în cea mai mare parte, pe corupție, trafic de influență, dorință de îmbogățire, false valori și repere greșite. Așadar, ce vedem acum nu este o surpriză (faptele erau toate cunoscute), ci o descătușare și un semn de normalitate care nu a funcționat până acum. Ceea ce este cel mai grav e că acele modele de reușită s-au perpetuat și au creat la rândul lor o „școală”, generând urmași identici, îndepărtând oamenii de altă condiție, deformând conștiința generațiilor noi și creând un circuit închis. Acest lucru (extrem de grav) i-a determinat pe mulți români să plece din țară și, pe și mai mulți, să stea deoparte, scârbiți de „mocirla” puterii. Dar și mai descurajant decât acest algoritm implacabil  al puterii era lipsa oricărei perspective și a unor semnale de schimbare.

Și iată că „minunea” s-a produs, neanunțată de nimeni, necaptată de sondaje, scăpată consultanților politici, ignorată de analiști și specialiști în comunicare politică. Alegerea, la cel mai înalt nivel politic, a lui Klaus Iohannis din postura de outsider, de candidat dinafara sistemului central a constituit un asemenea semnal de schimbare, venit din exteriorul clasei politice (de la alegători), propunând deci, pe nepusă masă, un nou model politic de succes. De reținut că toate celelalte încercări de schimbare a paradigmei politice la acest nivel au eșuat: și modelul Emil Constantinescu, prin nefinalizare, și modelul Traian Băsescu, prin „resorbție” la matca originară.

Suntem, așadar, în fața unei provocări și a unei mari dileme: cum va sfârși acest val de curățire a rândurilor puterii. E posibil ca totul să sfârșească în vodevil, valul arestărilor să slăbească, spaimă de DNA să treacă și „aleșii” să revină încet și sigur la vechile obiceiuri și modele. Există însă și șansa unei schimbări de profunzime, o schimbare a modelului de succes în politica românească. Ar fi greșit să credem că aceasta stă doar în mâna procurorilor. Ea stă și în mâna justiției fără îndoială, care trebuie să-și continue treaba, fără interferențe. Stă și în mâna alegărilor, conștienți de forța votului și având acum și dovada. Stă și în mâna clasei politice însăși, care trebuie să se reseteze. În fond, dacă scara valorilor rămâne aceeași, dacă promovarea se va face identic, dacă se intră în politică doar pentru influență, bani și căpătuială, totul a fost degeaba. E necesar un  declic în mintea politicianului român, vechi sau nou, (de frică, din pragmatism, din realism, din viziune sau din conștiință) care să-i redefinească modelul de succes în politică: pentru ce intră, cum poate să reușească, ce lasă în urmă. Altfel, ce șansă are și cum arată o țară, în proprii ochi și a unei lumi tot mai amenințătoare, condusă de niște chiori, cu ochiul doar la propria pungă?

Viorel Nistor este lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism. Viorel Nistor are peste 20 de ani de experienţă în presă şi predă jurnalismul de 10 ani. A scris la revista NU, Ziua, Ziarul de Cluj şi Clujeanul.