Opinii

Tragedia greacă

Motto: „Tragedia greacă este cea mai profundă manifestare a geniului elen” (F. Nietzsche). Continuă, cu răsturnări de situație și suspans, „epopeea” crizei grecești, deși genul (literar) care se potrivește mai bine situației ar fi „tragedia greacă”. Recunosc că e seducător (nu și indicat) să cauți acum (și să și găsești) cauze și explicații culturale pentru o situație (economică, politică, socială) contemporană care este, într-adevăr, nu doar incertă, ci și fără ieșire.

Pe de altă parte, e greu sau chiar imposibil să convingi cu astfel de argumente teoretice (fie ele literare, culturale, filosofice) când de partea cealaltă se află o armată de contabili (unii dintre ei chiar nemți), înarmați cu niște cifre ce i-ar intimida și pe  Sofocle, Euripide și Eschil, părinți  fondatori ai tragediei grecești. Totuși, ar spune din nou morbul cultural, sunt prea multe lucruri care se potrivesc, de ce li se întâmplă doar grecilor asta și încă de mai multe ori, trebuie să fie mâna destinului sau a zeilor, un fel de lucrare în viu a măreței invenții dramatice grecești de acum peste 2500 de ani. „Tragedia greacă”, ca și concept, nu e doar o moștenire literară, ci și (descoperirea și) consacrarea unui filon adânc al ființei umane, iar dacă ne luăm după Nietzsche, „este cea mai profundă manifestare a geniului elen”. Iar Nietzsche, până să ajungă la acest superlativ,chiar avea de unde alege. Așadar, nu mă pot abține să nu rețin, în rezumat, că în „tragedia greacă” eroul este pus (ca urmare a fatalității sau a greșelilor sale) în fața unei situații imposibile în care trebuie să aleagă, însă oricare dintre opțiuni este greșită, iar finalul este unul rău. Seamănă, nu?

Mărturisesc că nu motive culturale au stat la rezerva mea în a scrie, în această pagină, despre interminabila, grava și indecisa criză grecească. N-am scris pentru că este un subiect greu și nu doar pentru mine, ci pentru mulți alții, dacă nu chiar pentru toți. Mereu am fost nedumerit de ceva, am oscilat de-o parte și de alta, căutând argumente, dar, chiar în prezența opțiunii clare, lipsea un impuls  hotărâtor. Datoria Greciei și lipsa unui plan de redresare pare, de o  vreme încoace, o problemă insolubilă pentru politicieni, de toate felurile și  mărimile, pentru cei greci și pentru negreci, pentru cei din UE și pentru cei dinafara Uniunii. Nici măcar cei chemați a le rezolva pe toate, adică ei, politicienii, n-au găsit leac, chiar dacă instrumentul lor de lucru este compromisul, având, ce-i drept, ținta principală interesulpropriu. Deci, s-au deschis negocieri, s-au avansat planuri, s-au dat termene, s-au făcut șantaje, s-a organizat referendum, fără nici un rezultat. Bun, vor spune unii, nu s-a găsit soluția bună, deoarece ea nu există într-o tragedie greacă. Nici economiștii nu stau mai bine, chiar și atunci când judecata lor nu este alterată de politicieni. Întrebarea esențială este dacă Grecia poate fi salvată de la colapsul economico-fianciar prin măsuri de austeritate, așa cum vrea Germania, principala forță europeană și negociatorul forte al UE. Cei mai mulți spun că nu, că acceptarea planului „troicăi” (UE, FMI, BCE) va crea o și mai mare dependență a Greciei, dar nu va rezolva problema de fond, stoparea declinului, echilibrul fiscal, relaxare și relansare economică. N-au găsit soluția acceptării planului european, dar nici soluția ieșirii din zona euro și a „baterii” unei monede proprii, decizie care, spun tot specialiștii, ar șubrezi și mai mult economia greacă, ea însăși slabă, eterogenă, (uni)direcționată, dependentă.  N-au găsit soluția bună, pentru că nu există…în tragedia greacă.

Nici outsiderii (mă refer aici la SUA, cel puțin, dar mai ales la grupul BRICS) n-au făcut pași importanți și decisivi în identificarea unui plan fezabil și acceptabil, deși sunt convins, au încercat și sunt conștienți că ar fi o mare lovitură să vină să salveze Grecia de sub nasul Europei, din poziția de „ceilalți”, de „neafiliați”. BRICS (grup ce se compune din Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), având potențial uman și financiar imens, ar vrea să facă acest pas (prin Rusia, mai ales), dar cred că le lipsește dibăcia, suplețea, experiența și nu-și pot ascunde pofta unui ascendent și dorință de revanșă. N-au găsit nici ei soluția, pentru că nu există … într-o tragedie greacă.

Nici presa nu stă mai bine. Nu a  fost publicație și nu a fost „analist” să nu scrie despre acest subiect, să nu pronunțe, să nu facă prognoze și să nu dea soluții. Cam toate până aici au fost greșite, în sensul că nu s-au împlinit, s-au dat multe explicații eronate, evenimentele au fost redate în cheie nepotrivită, a „curs” multă cerneală și imagine degeaba. Pare că ne întoarcem la punctul inițial, deși  nu este așa, iar problemele sunt tot mai grave și tot mai aproape de un deznodământ. E limpede însă că nu mass-media trebuia să găsească o soluție bună, nici nu a găsit-o, pentru că n-avea ce să găsească.

Ar mai rămâne, pentru situația dată, ca literații să vină să salveze Grecia. Rezolvarea 1 ar fi să schimbe esența „tragediei grecești” și să-i facă un sfârșit bun, ceea ce pare o sfidare la adresa speciei dramatice. Rezolvarea a doua ar fi să transforme, după bunul lor plac, realitatea în ficțiune. Sună frumos, arată bine, e plăcut, dar inutil.