Opinii
Europeni, vi se pregătește ceva
Fenomenul migrației ilegale din Europa acestor zile ne arată, printre multe altele, cum un subiect de informație se transformă, obligatoriu, într-unul de analiză și interpretare. Deja ecranele, paginile de ziar și rețelele de socializare s-au umplut, până la refuz, de poze și filmulețe reprezentând, până la obsesie, una și aceeași realitate (valuri sumbre de emigranți),în registre diferite sau chiar opuse: ba al compasiunii umane, ba al primejdiei și invaziei prăduitoare, ba, pur și simplu, al surprizei și șocului. Aceste imagini, prin conținut și abundență, generează în public fie milă, fie teamă, fie senzația de saturație.
Cu toate acestea, nimeni nu poate spune că fenomenul este la început, a ajuns la mijloc sau se apropie de sfârșit. Mai mult de-atât, din câte se vede, nimeni nu înțelege prea bine ce se întâmplă, nu există explicații clare și convingătoare, iar incertitudinea în jurul acestuia sporește de la o oră la alta. Oricât de mult caută media imagini noi și unice, care să surprindă publicul, acestea nu mai sunt suficiente și, de altfel, se banalizează,fiind înlocuite de altele, în același registru. Lipsește așadar din informația de presă exact lucrul de care e mai mare nevoie, nu atât informația, cât explicația lămuritoare, sigură și completă. Jurnaliștii specializați, editorialiștii, analiștii și experții, nu-i vorbă, se străduiesc zilnic, în diferite formule, să ofere explicații, să dea interpretări realiste și credibile.
Prin urmare, nu lipsesc analizele, ba chiar abundă, însă cam cu același succes îndoielnic, parțial, provizoriu. Nu putem spune, în general, că nu știm cine sunt emigranții, de unde vin (lumea arabă - Orientul Apropiat, sud-estul Asiei, nordul Africii etc.) și care sunt posibilele motive. Suntem informați și care sunt principalele destinații europene (țările înstărite vestice și nordice) și înțelegem și de ce. Vedem care e calitatea umană a acestor oameni veniți de la sute sau mii de kilometri distanță. Nu-i la fel de clar de ce se produce acum și la aceste cote acest fenomen, dacă este unul natural sau indus de diferiți vectori de influență, dacă există și alte interese la mijloc (jihadiste, teroriste, geostrategice etc), de ce emigranții au ales aceste trasee (Turcia, Grecia, Macedonia, Ungaria etc.) când mai libere ar fi fost (cum spunea cineva) cele din nordul Africii, în fine, de ce destinatarul direct, victima (Europa) și instituția îndrituită (UE) să reacționeze, nu o fac.
E limpede că ne găsim în fața unei crize ce-a luat prin surprindere Europa, căci nici n-o poate bine defini (criză umanitară, criză migraționistă etc.), pare nepregătită și paralizată în fața cohortelor de emigranți ilegali, n-ar vrea să-și încalce principiile democratice (solidaritate, coeziune), dar nici să devină un fel de favelă a tuturor refuzaților sorții din lumea largă. Părerile sunt împărțite și în privința cauzelor mari(politice și strategice) ce au generat această criză: unii spun că Europa și-a „căutat-o” prin (ne)implicarea sau implicarea greșită în diverse conflicte globale, alții spun că au primit „cadou” de la alții (ruși sau americani) pentru a fi blocați/bruiați în calea spre unitate și dezvoltare, alții susțin că este dezavantajată de poziționarea geografică. Sigur că acestea sunt puncte de vedere și nu poate fi acuzată mass-media de lipsa unei perspective și a unei viziuni europene complete cu privire la fenomenul migrației și cu atât mai puțin de lipsa unor soluții de rezolvare sau de stopare a acestuia. Ba se poate spune că și jurnaliștii se gândesc, caută și oferă soluții de ieșire din această fundătură. Întrebarea principală este de ce tace și nu face nimic Uniunea Europeană, de ce problema este lăsată spre rezolvare celor mici, arătați, pe deasupra cu degetul, de ce se tărăgănează și se arată toleranță mare unor situații grave și cu potențial exponențial de pericol?
Ar sta-n picioare întrucâtva explicația de urnire greoaie a mecanismelor unionale de decizie sau găsirea cu dificultate a unui consens pentru orice problemă complicată, cum ne putem gândi că, fiind vorba despre costuri financiare însemnate, marii contributori la nivelul UE au ezitări înainte de a „slobozi punga”. Ăstimp, lăsate să crească ca buruienile, pericolele cresc și încep să se cuantifice: asocierea emigrației cu terorismul (ca poartă de intrare) și pericolul islamic, degradarea climatului politic (anularea sau revizuirea acordurilor și tratatelor internaționale), instabilitatea socială (reducerea ajutoarelor sociale), creșterea sentimentului de insecuritate (prin înăsprirea legilor, controalelor), amplificarea interferențelor culturale și confesionale cu potențial conflictual etc.
Mă tem însă că această așteptare „tâmpă” nu e de bun augur, că marii decidenți la nivelul UE așteaptă, „la cotitură”, ca lucrurile să se agraveze, să se creeze o „masă critică” de emigranți și de evenimente grave pentru a se justifica măsuri importante, dure, surprinzătoare, până în zona de influență Schengen. Iar anularea tratatului, de pildă, n-ar mai mira atunci pe nimeni, chiar dacă s-ar face în trepte și chiar dacă, pentru oricine, e un mare pas înapoi. Dar care sunt pașii înainte?
Viorel Nistor este lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism. Viorel Nistor are peste 20 de ani de experienţă în presă şi predă jurnalismul de 10 ani. A scris la revista NU, Ziua, Ziarul de Cluj şi Clujeanul.
