<p>O echipă din cadrul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj se va deplasa în cursul zilei de astăzi cu staţia mobilă în localitatea Săvădisla, în vederea preluării documentelor pentru întocmirea cărţilor de identitate sau înscrierea menţiunii de stabilire a reşedinţei. Astfel, începând de la ora 9.30, sunt aşteptaţi, în sala de şedinţe a primăriei, cetăţenii de pe raza comunei care nu au acte de identitate, au actele de identitate cu termenul de valabilitate expirat sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile, cei aflaţi în alte situaţii care impun eliberarea unui nou act de identitate, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum şi cei care solicită viză de reşedinţă, cu toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate sau a cărţii de identitate provizorie. În cadrul acestei acţiuni, lucrătorii Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj beneficiază de sprijinul funcţionarilor din cadrul primăriei şi de cel al organelor de poliţie locale.</p>