Politică
Partidul cancelarului austriac Nehammer „pierde teren” după alegeri. „L-au ajuns blestemele?”
Partidul de guvernământ din Austria, OeVP, condus de cancelarul Karl Nehammer, pierde teren la alegerile naționale.
Partidul cancelarului austriac Nehammer „pierde teren” după alegeri. FOTO: Depositphotos.com
Partidul Popular Austriac (OeVP, conservatorii aflaţi la putere) şi-a pierdut majoritatea absolută la alegerile regionale desfăşurate duminică în cel mai mare land din Austria, înregistrând o scădere de circa 10 puncte procentuale, în timp ce Partidul Libertăţii (FPOe), de extremă dreapta, a obţinut cel mai bun rezultat al său de până acum, transmite dpa.
OeVP, marcat de anchete de corupţie, dar şi de crizele globale, a ajuns la 39,8% - cel mai slab rezultat din 1945 - şi şi-a pierdut majoritatea absolută din parlamentul Austriei inferioare şi probabil şi în guvernul regional. Totuşi, lidera formaţiunii din land, Johanna Mikl-Leitner, a exclus o demisie.
Partidul de extremă dreaptă, rezultate record
În schimb, FPOe a întrunit 24,5%, cel mai bun rezultat al său de până acum în provincia estică, notează dpa. Liderul regional Udo Landbauer a subliniat în mod repetat că formaţiunea sa vrea să pună capăt „sistemului OeVP” din Austria inferioară, învinuind totodată OeVP, condus de cancelarul Karl Nehammer, pentru creşterea semnificativă a numărului de solicitanţi de azil pe parcursul anului trecut.
Conform proiecţiilor rezultatului votului, Partidul Social Democrat SPOe s-a clasat sub FPOe, cu 20,8%, Verzii au obţinut 7,5%, iar liberalii din NEOS - 6,5%.
„Oamenii au votat împotriva corupţiei”, a declarat duminică seara managerul federal al FPOe Christian Hafenecker, adăugând că „este începutul”, în referire la alegerile regionale prevăzute în martie în Carinthia şi în aprilie în Salzburg.
Pe plan naţional, FPOe se clasează în sondaje pe primul loc de mai multe săptămâni, înaintea SPOe şi OeVP, pe locul al treilea. Următoarele alegeri naţionale sunt prevăzute pentru 2024.
Nicu Ștefănuță: „L-au ajuns blestemele?”
Europarlamentarul USR/ RENEW Europe a postat, pe pagina sa de Facebook, câteva observații privind rezultatele votului de duminică:
„L-au ajuns blestemele? Austriacul Nehammer pierde procente la vot. Partidul cancelarului Nehammer din Austria a pierdut azi 10 puncte procentuale, adică aproape un sfert din ultimul său rezultat, la alegerile regionale. Partidul de extremă dreaptă FPÖ a crescut tot cu 10 puncte proventuale, devenind a doua forță politică.
Trei lucruri despre asta:
- Așa e când copiezi de la extremă. Originalul va fi mereu mai bun, mai apreciat, mai cumpărat. Una e pielea, altul e vinilinul. Nehammer a zis că este cool să fie xenofob și să tragă România pe sfoară la votul Schengen.
- Ce se întâmplă în Austria este din păcate o avanpremieră la ce se va întâmpla în mai multe locuri în Europa. Migrația, pandemia, inflația au făcut ca oamenii să voteze cu extrema. Dacă partidele populare pactizează cu ECR, așa cum se aude, vom vedea tot mai mult comportament așa. Dreapta cam alunecă spre dreapta extremă.
- Trebuie să ne adaptăm la realitate, așa tristă cum e. În 24 februarie o voi vedea la Viena pe ministra pentru afacerile europene. Lupt pentru ca partidul de la guvernare din Austria să își schimbe retorica. Să fii politician nu înseamnă să te ghidezi după fricile și nevrozele oamenilor. Înseamnă să educi. Să conduci. Să ai curaj”, a arătat europarlamentarul.
Sursa foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: