Politică

Îi bagă cineva în seamă? Secuii cer, din nou, autonomie teritorială: „Nu lezează România”

Consiliul Naţional Secuiesc solicită, din nou, autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, într-o petiţie adresată Parlamentului, Guvernului, dar şi spre informarea preşedintelui Klaus Iohannis.

sursă foto Facebook Ținutul Secuiesc sursă foto Facebook Ținutul Secuiesc

Potrivit Consiliului, autonomia nu nu lezează unitatea teritorială şi suveranitatea României, nu restricţionează interesele cetăţenilor de naţionalitate română şi a altor naţionalităţi din Ţinutul Secuiesc, şi nu este în contradicţie cu Constituţia.

Consiliul Naţional Secuiesc a transmis, vineri, o scrisoare către Parlament şi Guvern, dar şi spre informarea şefului statului, intitulată „Petiţie de Ziua Libertăţii Secuieşti”.


„Azi, 10 martie 2023 noi, secuii adunaţi în Târgu Mureş şi cei care se solidarizează cu noi în ţară şi în străinătate, urmând calea legii şi a democraţiei, declarăm din nou în unanimitate: solicităm autonomie teritorială Ţinutului Secuiesc! Mesajul Zilei Libertăţii Secuieşti: aceasta nu este doar ziua comemorării martirilor, dar este şi ziua revendicărilor privind drepturile noastre legitime”, se arată în document.

Consiliul consideră că „autonomia Ţinutului Secuiesc nu lezează unitatea teritorială şi suveranitatea României, nu restricţionează interesele cetăţenilor de naţionalitate română şi a altor naţionalităţi din Ţinutul Secuiesc, şi nu este în contradicţie cu Constituţia ţării”.


„Autonomia Ţinutului Secuiesc reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a colectivităţii majoritare autohtone a ţinutului istoric de a dispune de prerogativele de autoadministrare şi de unele prerogative de drept public, în scopul preluării sub propria ei responsabilitate şi în interesul întregii colectivităţi, o parte importantă a problemelor de interes public, în conformitate cu principiul subsidiarităţii. Acest lucru este şi în interesul României. Regiunea autonomă dispune de organe de conducere democratic alese, situate între stat şi colectivitate, exercită competenţele autoadministrării, respectiv dispune de anumite competenţe publice delegate de stat”, se mai arată în documentul citat.

Potrivit Consiliului Naţional Secuiesc, „toate acestea se pot realiza numai prin dialog, prin voinţa liber exprimată a comunităţii locale, cu respectarea principiilor democratice şi prin cooperarea solidară şi constructivă a cetăţenilor”.


„România, în momentul aderării la Consiliul Europei, s-a angajat la îndeplinirea recomandării 1201/1993, care prin acest angajament a devenit obligatoriu”, se mai arată în petiţie.

Potrivit acesteia, documentul invocat prevede, că „În regiunile unde sunt majoritare, persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale au dreptul de a dispune de administraţii locale autonome adecvate sau de un statut special, corespunzător situaţiei istorice si teritoriale specifice si conforme cu legislaţia naţională a statului.”


„Noi toţi suntem devotaţi păcii şi siguranţei mondiale în spiritul în care aceste valori sunt prezente în mai multe documente ale Consiliului Europei. Astfel Hotărârea 1334/2003 recomandă sistemul de instituţii al autonomiei teritoriale pentru a preveni conflictele interne respectiv pentru ameliorarea lor. În cei treizeci de ani de la aderare, România nu a îndeplinit acest angajament, iar autorităţile refuză dialogul legat de aceasta”, se mai arată în docimentul citat.

Secuii cer:


  • crearea regiunii administrative şi de dezvoltare de sine stătătoare, cu competenţe specifice, denumită Ţinutul Secuiesc, în conformitate cu proiectul de lege elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc!
  • onorarea obligaţiilor internaţionale asumate de România, precum şi voinţa comunităţii secuieşti, iar România să adopte înaintea aderării la zona Schengen reglementările legale legate de acestea.
  • ca Guvernul să înceapă tratative despre statutul Ţinutului Secuiesc cu reprezentanţii legitimi ai poporului secuiesc, Consiliul Naţional Secuiesc şi autorităţile locale din regiune!

De asemenea, semnatarii documentului pritestează „împotriva atacurilor repetate la adresa unor instituţii de învăţământ de limbă maghiară, hărţuirea unor autorităţi locale din Ţinutul Secuiesc, limitarea folosirii limbii materne, persecutarea simbolurilor naţionale”.

„Solicităm egalitate deplină şi efectivă pentru toţi locuitorii Ţinutului Secuiesc! Autonomie pentru Ţinutul Secuiesc, libertate pentru Poporul Secuiesc”, se mai arată în documentul citat.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

PPMT adună semnături pentru modificarea proiectului regionalizării. Ţinut Secuiesc, cu statut special

La ce ajută o “ambasadă” a aşa-zisului Ţinut Secuiesc?

MAE consideră regretabilă orice acţiune de inaugurare a unei "reprezentanţe" la Bruxelles a aşa-zisului "Ţinut Secuiesc"

Ultimele Stiri
abonare newsletter