Politică
România susține creșterea gradului de apărare. Iohannis: Este necesară o prezenţă sporită a NATO în Marea Neagră
Pentru consolidarea securității spațiului euroatlantic, România continuă să susțină necesitatea unei prezențe crescute a NATO în Marea Neagră.
România solicită o prezență sporită a NATO în Marea Neagră/Foto: Administrația Prezidențială a României Facebook.com
În toamna anului trecut, România anunța că face demersuri pentru întărirea Flancului Estic al NATO prin creșterea gradului de apărare, cu un număr sporit de militari și echipamente.
România continuă să susțină necesitatea unei prezenţe sporite a NATO în Marea Neagră.
„Marea Neagră este acum mai mult ca oricând de importanţă strategică.
De aceea, susţinem că este necesară o prezenţă sporită a NATO în Marea Neagră, ceea ce reclamă includerea problematicii Mării Negre în toate procesele relevante pentru consolidarea securităţii spaţiului euroatlantic”, a spus Klaus Iohannis, luni, după întâlnirea cu cancelarul german, Olaf Scholz, aflat în vizită la București.
În prim-planul convorbirilor s-a aflat situaţia de securitate determinată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, context în care a fost prezentat sprijinul multidimensional acordat Ucrainei, în diferite domenii.
„Este crucial ca toate aceste eforturi să continue, cât timp este nevoie, atât din partea Uniunii Europene, cât şi din partea statelor membre”, a declarat Iohannis.
În noiembrie 2022, după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, președintele Klaus Iohannis declara că este nevoie de „planuri foarte concrete ca în cazul unui atac să se știe foarte exact cine și ce trupe trimite” deoarece „nu putem lăsa astfel de decizii pentru ultimul moment”.
România a cerut în repetate rânduri întărirea Flancului Estic al NATO, iar acum semnalează necesitatea creșterii securității din Marea Neagră, o zonă sensibilă în privința securității spațiului euroatlantic în urma invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: