<p>Fermierii din zonele sărace ale judeţului Cluj au depus, în această sesiune, peste 3.500 de cereri pentru a primi subvenţia pentru vite. Directorul APIA Cluj, Gheorghe Şerban, a declarat ieri că termenul de depunere a acestor cereri a expirat marţi, după o perioadă care a durat aproape o lună şi jumătate. Termenul a fost prelungit, el având iniţial scadenţa în 21 ianuarie, după ce în acele zile s-au înregistrat cozi de sute de persoane. “În toată această perioadă, la nivelul Clujului, s-au depus la APIA 3.560 de cereri din partea fermierilor din zonele defavorizate ale judeţului. O subvenţie poate ajunge până la 250 de euro pe cap de vacă şi s-au depus cereri pentru un total de peste 12.000 de vite”, a mai spus Gheorghe Şerban. El a mai declarat că primele plăţi se vor face cel mai devrme în luna aprilie, iar, între timp, cererile vor fi trimise la Bucureşti, unde vor fi procesate şi înregistrate. <strong>Agerpres</strong></p>