Politică

Deputatul Radu Moisin, bilanț la jumătatea anului 2023. Digitalizarea administrației publice, printre realizări

Mai multe propuneri legislative ale deputatului Radu Moisin s-au materializat în primele șase luni ale acestui an, în domenii ce țin de administrația publică, dar și de educație sau diplomație.

Deputatul Radu Moisin, bilanț la jumătatea anului 2023. FOTO: monitorulcj.ro Deputatul Radu Moisin, bilanț la jumătatea anului 2023. FOTO: monitorulcj.ro

 

 


Deputatul PNL de Cluj Radu Moisin și-a prezentat joi raportul semestrial de activitate în Parlamentul României, în cadrul unei conferințe de presă. Deputatul clujean a vorbit despre propunerile legislative inițiate sau co-inițiate, care au fost aprobate în prima jumătate a anului 2023. 

 


Printre propunerile legislative inițiate de parlamentarul clujean care au fost adoptate în această perioadă, se numără o lege ce permite comunelor să deconteze transportul personalului din administrația locală, ce va intra în vigoare de anul viitor.

„După foarte multe încercări, am reușit să introduc pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, în luna mai, un proiect legislativ care permite autorităților locale din comune – doar permite, nu obligă – decontarea cheltuielilor reprezentând naveta pentru personalul din acele comune. În comune, personalul de execuție are salariu undeva până în 3.000 de lei și primarii din comune au dificultăți în găsirea de personal. Astfel, prin această măsură, personalul care se deplasează din orașe și care nu sunt dornici să facă acest demers pe cont propriu, poate avea transportul decontat. Prin urmare, am reușit să includem acest proiect inițiat de PNL și susținut de colegii din PSD și UDMR. Proiectul a fost adoptat de o largă majoritate, fiind ulterior promulgat de președintele României. Această lege se va aplica de la data de 1 ianuarie 2024, fiind finanțat din bugetul public consolidat din acest an. Există deja un model de aplicare, să îi spunem așa, dezvoltat de Ministerul Educației, prin care este decontat transportul cadrelor didactice, putem merge pe acest model și în implementarea acestui proiect”, a declarat Radu Moisin.


Digitalizarea instituțiilor publice, un succes „în echipă”

Deputatul PNL s-a numărat de asemenea printre inițiatorii legii privind digitalizarea administrației locale și centrale. El a arătat că legea se aplică, în acest moment, fără sancțiuni în caz de neconformare, însă acest lucru poate fi schimbat, odată ce etapele legii vor începe să se aplice treptat.

„Un alt proiect adoptat la inițiativa PNL privește digitalizarea în administrația publică centrală și locală, în sensul în care acestea să nu mai solicite copii după actele emise anterior de aceeași instituție. Aceasta a intrat în vigoare chiar de săptămâna trecută. Pe măsură ce legea aceasta se va implementa, vom vedea ce probleme vor exista în practică și dacă va fi nevoie să mai intervenim cu modificări legislative pe lege, așa cum a fost concepută. Eu nu am fost inițiator principal al acestei legi, ci co-inițiator. Chiar înainte de a semna această inițiativă m-am întrebat de ce nu există o sancțiune pentru nerespectarea acestei legi. Răspunsul a fost că se va încerca, prin această lege, o «conformare voluntară». Vom vedea în ce măsură autoritățile centrale și locale sunt pregătite să se conformeze voluntar acestei legi. Pe măsură ce această lege va fi implementată, dacă va fi necesar, pot fi aduse și corecții. Eu sunt destul de optimist cu privire la implementarea acesteia de către toate autoritățile”, a mai arătat Moisin. 


Noi prevederi pentru asistenții universitari

Parlamentarul clujean a mai vorbit despre o prevedere ce îi vizează pe asistenții universitari care își finalizează studiile doctorale. Radu Moisin a afirmat că această propunere s-a născut în urma discuțiilor avute cu reprezentanții Universității Babeș-Bolyai.

„În ceea ce înseamnă zona educației, sunt foarte bucuros de faptul că a fost promulgată o lege inițiată de către mine și susținută de către alți colegi deputați. Este vorba de o lege promovată ca urmare a unor discuții cu factori de conducere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pentru că inițiativele mele, în marea lor majoritate, provin din discuții cu autoritățile locale, iar restul provin de la alte instituții publice, precum în acest caz. Ce se întâmpla anterior promovării acestei legi? Persoanele care erau asistenți universitari, angajate cu contract de muncă pe perioadă determinată și care studiau la doctorat, în momentul în care aceștia își terminau doctoratul și obțineau titlul de doctor, contractul lor de muncă se transforma automat din perioadă determinată în perioadă determinată, ceea ce nu era în regulă, pentru că nu exista nicio posibilitate pentru colectivul universității să evalueze activitatea didactică pedagogică a respectivului asistent universitar. Una e să fii un bun cercetător, teoretician doctorand și alta este să fii un bun pedagog, să predai foarte bine studenților, astfel âncât aceștia să înțeleagă materia și s o asimileze. Era imposibil pentru facultăti să facă acest filtru la finalizarea studiilor doctorale. Este o anomalie care a fost introdusă legislativ în anul 2018, am înțeles că la vremea respectivă ar fi fost anumiote persoane favorizate de aceată intervenție. Cum am aflat de problemă, am inițiat propunerea legislativă. A durat mai multe pentru că s-a tot plimbat între Camera Deputaților și Senat, în cele din urmă fiind adoptată. 


În paralel, erau dezbătute legile educației universitare, care va intra în vigoare în câteva luni, respectiv în 90 de zile de la promulgare, și această lege ia o formă similară cu cea inițiată de către mine, astfel încât să existe acest filtru de calitate în cadrul facultăților, în astfel de situații. Vorbind despre legile educației, aici am depus foarte multe amendamente, împreună cu mai mulți colegi din PNL, amendamente ce au venit dinspre socitatea civilă și mă bucur că marea majoritate a lor au fost acceptate astfel încât să avem o lege care să țină cont și de valorile morale pe care România le-a avut și pe care le promovează în continuare”, a mai arătat deputatul.

Discuții despre aderarea României la Schengen, pe agenda parlamentarului

În cele din urmă, Radu Moisin a arătat că relațiile bilaterale cu reprezentanți ai Franței au fost menținute strânse, prin mai multe întâlniri cu grupul parlamentar de prietenie cu Republica Franceză, al cărui președinte este. În cadrul celei mai recente dintre aceste întâlniri, la care a participat chiar președintele Adunării Naționale din Franța, Jean-Marie Fievet, principala temă dezbătută a fost aderarea României la Spațiul Schengen.

„În privința relației bilaterale cu Republica Franceză, și aici motoarele au mers la turație maximă. Suntem într-o perioadă în care nu ne permitem să stăm relaxați, dimpotrivă, trebuie să fim mereu în fruntea acestor demersuri ale diplomației parlamentare, care vine să completeze diplomația de la nivel executiv și care este cea mai importantă. Am avut o serie de întâlniri, cele mai importante fiind la Ambasada Franței cu întregul personal al ambasadei și cu reprezentanți ai grupului de prietenie din Camera Deputaților și Senat. Mai importante decât aceasta este cea mai recentă întâlnire, cea de la București de acum trei săptămâni, când am fost vizitați de președintele Adunării Naționale din Franța, domnul Jean-Marie Fievet, cu care am discutat foarte multe subiecte, cel mai important dintre ele fiind aderarea României la zona Schengen. Încercăm pe toate canalele să transmitem această cerință legitimă a Statului Român, pornind de la chestiuni tehnice, și anume că România îndeplinește toate criteriile de aderare, lucru arătat de mai multe rapoarte realizate la nivel european, care menționează faptul că doar 1 din 100 din imigranții ilegali care ajung în Europa de Vest și Centrală trece prin România. Principala cale de acces este prin Serbia, Bosnia și Herțegovina și ulterior prin Slovenia sau Ungaria”, a mai declarat Moisin.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News  

CITEȘTE ȘI:

Ce a realizat deputatul clujean Radu Moisin în Parlament? Raportul pe ultimele 6 luni

Ultimele Stiri
abonare newsletter