Politică
Tensiunile din coaliție - Marcel Ciolacu spune că una dintre soluţii este o alianţă electorală sau politică între PSD şi PNL
Coaliţia de guvernare va lua miercuri deciziile cu privire la organizarea alegerilor, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Coaliția de guvernare ia mâine o decizie în privința organiz[rii alegerilor Foto: monitorulcj.ro
El a menţionat că una dintre soluţii este şi ca PSD şi PNL să facă o alianţă electorală sau o alianţă politică.
„Sunt ferm convins că mâine, atât eu, cât şi preşedintele Nicolae Ciucă vă vom răspunde la aceste întrebări (legate de organizarea alegerilor europarlamentare şi locale). Este incorect, în timpul unor negocieri şi unor discuţii, eu să vă spun cum se va face. Eu vreau să iau împreună cu domnul preşedinte Nicolae Ciucă cea mai bună decizie în ceea ce priveşte românii şi viitorul României şi stabilitatea României. Haideţi să vedem care este propunerea finală, nu este o negociere pe funcţii. Sunt două programe de armonizat, fiindcă categoric că vom veni cu un program. Este o cale foarte clară împotriva extremismului din România care există în acest moment şi trebuie să recunoaştem acest lucru şi vom vedea şi percepţia românilor în cazul în care decidem ... (...) Una dintre soluţii este o alianţă electorală sau o alianţă politică (a PSD cu PNL - n.r.) care va da stabilitatea României", a declarat Ciolacu, marţi, conform Agerpres.
Potrivit acestuia, miercuri se vor face publice toate aceste amănunte, însă sunt „şanse foarte mici" să fie comasate şi alegerile prezidenţiale cu cele parlamentare.
„Ce vă spun cu certitudine, asta vă spun ca şi prim-ministru al României, eu doresc mâine să anunţ tot calendarul de alegeri", a transmis Marcel Ciolacu.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: