Politică

Cum arată lista finală a candidaturilor pentru alegerile europarlamentare. 12 formațiuni politice și 4 independenți, pe lista definitivă validată de BEC.

12 formațiuni politice, din 15, și 4 independenți, din 7, au fost validați de BEC în cursa finală pentru alegerile europarlamentare.

Lista finală a candidaturilor pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, publicată de BEC/Foto: Facebook/Parlamentul European Lista finală a candidaturilor pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, publicată de BEC/Foto: Facebook/Parlamentul European

 

 


Biroul Electoral Central a publicat, luni, lista candidaturilor rămase definitive pentru alegerile europarlamentare, propuse de partidele politice, o alianţă politică, alianţe electorale, o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi a candidaturilor independente.

Potrivit deciziei BEC, 12 formaţiuni politice şi alianţe electorale şi 4 independenţi vor participa la alegerile europarlamentare.


Astfel, rămân definitive candidaturile depuse de Alianţa Electorală PSD PNL, Alianţa Dreapta Unită USR-PMP-Forţa Dreptei, România Socialistă, Alianţa AUR, Partidul S.O.S. România, Partidul Alternativa Dreaptă, Partidul Umanist Social Liberal, Partidul Reînnoim Proiectul European al României, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul România Mare, Partidul Patrioţilor şi Partidul Diaspora Unită.

De asemenea, rămân definitive candidaturile independente ale lui Pîrvănescu Paula-Marinela, Gheorghe Vlad-Dan, Ştefănuţă Nicolae-Bogdănel şi Şoşoacă Dumitru-Silvestru.


CITEȘTE ȘI: 
Alegeri europarlamentare. 15 formaţiuni politice şi alianţe, plus 7 candidaţi independenţi s-au înscris la Biroul Electoral. Vezi LISTELE.

Un număr de 15 formaţiuni politice şi alianţe electorale şi 7 candidaţi independenţi s-au înscris iniţial la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Au fost respinse candidaturile depuse de Partidul Oamenilor Liberi, Partidul Noua Românie, Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache, precum şi cele ale candidaţilor independenţi Jurma Paul-Octavian, Mustăţea Ilie-Cătălin şi Mîndru Petru.

În total, un număr de 18 candidați din Cluj și-au pregătit „pașaportul” pentru drumul către Parlamentul European.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

18 candidați din Cluj și-au pregătit „pașaportul” pentru drumul către Parlamentul European

abonare newsletter