Politică
PSD Cluj a depus listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie. Vasile Dîncu: „Punem bazele unei schimbări esențiale pentru județul Cluj. Știm că putem câștiga!”
PSD Cluj a depus, joi, la Biroul Electoral Județean nr. 13 Cluj, listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie. „Vom transmite mult mai bine dorințele ardelenilor”, spune liderul PSD Cluj, Vasile Dîncu.
Social-democrații clujeni au depus listele de candidați pentru alegerile parlamentare. Vasile Dîncu: „Punem bazele unei schimbări esențiale pentru județul Cluj. Știm că putem câștiga!”|Foto: monitorulcj.ro
Social democrații clujeni au adunat peste 40.000 de semnături de susținere în județul Cluj pentru candidații la alegerile legislative din acest an.
CITEȘTE ȘI:
Ce politicieni va trimite PSD Cluj în Parlament. Candidații care deschid listele pentru Senat și Camera Deputaților.
„Am venit cu echipa Partidului Social Democrat, pentru înscrierea la marea bătălie din această toamnă legată de Senat și Camera Deputaților. Evident, și cea legată de alegerile prezidențiale”, a declarat, joi, liderul social-democraților clujeni Vasile Dîncu, la depunerea listelor de candidați din partea PSD Cluj pentru alegerile parlamentare din 1 Decembrie.
Dîncu: „Pregătim o schimbare esențială pentru Cluj”
Sunt optimist. Dinamica din toamnă va fi una care va avantaja, după părerea mea, social-democrația, prin context și oameni, dar și prin ceea ce se va întâmpla în această toamnă, în general, în politică și în campania electorală.
Prin lista propusă am privilegiat ideea de echipă. Politica se face în echipă, mai puțin cu vedete. Clujenii nu suportă „parașutații” pe liste, nu suportă pe cei care vin în ultima clipă și care vor să ocupe posturi.
De aceea am venit cu o echipă de oameni cu experiență, de politicieni pregătiți ce au reușit la alegerile din vară o dublare a scorului față de 2020, ceea ce reprezintă un mare câștig.
Pe lângă solidaritatea internă, ceea ce am obținut în primul rând a fost motivația că putem câștiga. Acum știm că putem câștiga! Echipa de astăzi va câștiga alegerile, va avea un scor foarte bun acum, în această toamnă, și punem bazele unei schimbări esențiale pentru județul Cluj”, a declarat președintele PSD Cluj, Vasile Dîncu.
Pentru Senat, lista este deschisă de secretarul executiv al filialei județene, Alexandru Cordoș.
Pentru Camera Deputaților, lista este deschisă de cei doi prim-vicepreședinți PSD Cluj: actualul senator Răzvan Ciortea, fost subprefect de Cluj, urmat de prim-vicepreședintele social democraților clujeni, Remus Lăpușan.
Alexandru Cordoș, care deschide lista pentru Senat din partea PSD Cluj, a declarat că județul Cluj are nevoie de politici sociale bazate pe coeziune, iar social-democrații vor continua politicile de dezvoltare în favoarea cetățenilor.
„Sunt onorat să deschid lista pentru Senat a Organizației Județene PSD Cluj. Sunt convins că vom continua politicile realizate în ultimii ani în județul Cluj, și le vom închega cu o legislație care să favorizeze dezvoltarea, să favorizeze politicile sociale și marile proiecte de investiții.
Județul Cluj are nevoie de coeziune socială, nu numai locală, ci și națională. Partidul Social Democrat va avea un rol esențial în guvernarea viitoare, de asemenea va avea și președintele României, iar noi, cei din Cluj, vom face tot posibilul ca în acest context să arătăm că ceea ce nu s-a întâmplat în 20 de ani se poate întâmpla în următorii ani”, a declarat secretarul executiv al filialei județene, Alexandru Cordoș.
Răzvan Ciortea, fostul subprefect de Cluj care deschide lista pentru Camera Deputaților a declarat că sociali-democrații clujeni se vor concentra pe temele de interes pentru oameni: problema drogurilor din școli, accesul la tratamente paleative pentru vârstnici și susținerea antreprenorilor locali pentru dezvoltarea economiei.
„Este o onoare să deschid lista pentru Camera Deputaților din partea PSD Cluj. Voi merge cu o misiune clară: sănătate, educație și economie.
Pentru educație, știm cu toții ce se întâmplă în școlile noastre. Voi avea misiunea să legiferăm și să ne ocupăm de ceea ce se întâmplă cu fenomenul drogurilor.
În calitate de subprefect am observat că 1.800 de vârstnici se află pe listele de așteptare pentru spitale paleative, deci voi lupta pentru crearea de spitale paleative în România.
Din punct de vedere economic, prin eforturile depuse de Guvern, vom crea programe pentru antreprenorii locali și vom avea grijă ca aceștia să prospere, pentru că viitorul este al tinerilor. Iar tinerii trebuie să rămână în țară și voi lupta pentru asta.
Vom munci să reprezentăm Clujul și vom fi un partener pentru toți primarii județului”, a explicat Răzvan Ciortea.
Prim-vicepreședintele PSD Cluj, Remul Lăpușan, aflat pe poziția a doua pe lista social-democraților clujeni pentru Camera Deputaților, a mulțumit zecilor de mii de clujeni pentru semnături și a arătat că prin dialog și cooperare pentru dezvoltarea politicilor sociale și a economiei locale, clujenii vor avea de câștigat.
„Mulțumesc colegilor. Suntem o echipă puternică, o echipă care cu siguranță va avea succes la alegerile parlamentare ce urmează și, bineînțeles, la alegerile prezidențiale. Sunt convins că domnul Marcel Ciolacu va face un scor foarte bun, inclusiv aici la Cluj, iar pe 8 decembrie va câștiga președintia României.
În același timp, mulțumesc în mod special celor 40.000 de cetățeni din județul Cluj care au votat pentru susținerea candidaturilor noastre la Camera Deputaților și Senat.
Am avut discuții cu cetățenii, cu medici și persoane din zona de IT, și cred că împreună trebuie să dezvoltăm economia locală, să dezvoltăm producția românească, să susținem producătorii locali și, până la urmă, să facem ceea ce este bine pentru cetățean.
Sunt un ardelean onest, corect, știți foarte bine că ceea ce spun și fac, și cred că prin dialog, prin muncă județul Cluj poate să prospere.
De asemenea, cred că dialogul este calea prin care, împreună, să spunem peste patru ani de zile că cetățenii din județul Cluj o duc mai bine, că au o viață mai fericită și cu toții ar trebui să fim mândri că suntem ardeleni, suntem clujeni.
Împreună, în perioada următoare, putem păși pe calea dreaptă pentru România, către calea dreaptă pentru județul Cluj. Împreună vom face ceea ce trebuie pentru clujeni”, a declarat prim-vicepreședintele PSD Cluj, Remus Lăpușan.
Obiectivele PSD Cluj pentru parlamentare: „Mai mult pentru oameni, mai bine pentru Cluj”
Liderul PSD Cluj, Vasile Dîncu, a punctat obiectivele social-democraților clujeni în Parlamentul României, iar printre temele de interes se regăsesc asemenea preocupări, precum: o mai bună reprezentare a intereselor Clujului; dezvoltarea politicilor sociale; realizarea așteptărilor oamenilor și continuarea proiectului de descentralizare, cu accent pe puterea locală.
Dîncu a aceentuat însemnătatea „politicii realiste”, în favoarea oamenilor.
„Cei care vor merge în Parlamentul României au ca misiune din partea noastră câteva lucruri esențiale: vor reprezenta comunitatea și un transilvanism inclusiv, adică un tranislvanism ce reprezintă un model pentru România, nu care ne separă.
Al doilea aspect este reprezentat de amprenta socială a politicii noastre. A fost o euforie de dreapta în Transilvania, dar deceniul Iohannis s-a încheiat cu o dezamăgire imensă, iar dinamica neo-liberalismului transilvănean este una descendentă. Aceasta înseamnă că politica socială va fi principala misiune a celor care ne vor reprezenta.
Clujul este orașul prețurilor mari, orașul imobiliarelor, iar ceea ce ne preocupă pe noi este să aducem o dimensiune socială atât politicii locale, cât și politicii de la București.
Vom transmite mult mai bine dorințele ardelenilor. De aceea, o altă dimensiune a politicii noastre va fi aceea a luptei pentru descentralizare. Primele progrese au fost făcute acum câțiva ani, dar demersul s-a blocat între timp. Ceea ce ne propunem este să refacem puterile locale, este nevoie ca oamenii să se recunoască în politicieni, să-și recunoască nevoile.
Vreau să facem, de altfel, o politică realistă: una este să visăm orașe de cinci stele, să facem metrouri, și alta este să se poată realiza aceste lucruri. Trebuie să facem lucruri realizabile.
Ca social-democrați, vrem să plecăm dinspre cetățeni spre marile proiecte, să ne ocupăm mai întâi de urgențe și teme importante pentru oameni, iar apoi pentru brandul municipiului și al județului.
Cred că această schimbare dinspre oameni spre politică, pe care încercăm să o aducem noi, este direcția importantă de urmat.
Sunt convins că echipa noastră din Cluj va reuși un scor foarte bun la alegerile parlamentare și că vom obține rezultate bune și la alegerile prezidențiale”, a explicat Vasile Dîncu.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: