Politică

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, cuvinte de laudă la adresa Parcului Sportiv din Florești: „Foarte frumos”

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a avut cuvinte de laudă la adresa Parcului Sportiv din Florești.

Liderul PNL, în vizită la Parcul Sportiv din Florești | Foto: Paula COPACIU - monitorulcj.ro Liderul PNL, în vizită la Parcul Sportiv din Florești | Foto: Paula COPACIU - monitorulcj.ro

 

 


Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, a fost în noul Parc Sportiv din Florești, în cadrul unei vizite în județul Cluj.

 


Liberalul a avut cuvinte de laudă la adresa parcului.

„Foarte frumos, sincer vă spun! De aia vor oamenii să vină aici”, a afirmat Ciucă, după ce a văzut investiția din Florești.


Liderul liberalilor a discutat cu primarul Bogdan Pivariu despre investițiile comunei Florești și s-a fotografiat cu mai mulți oameni prezenți în parc.

Liderul PNL, în vizită la Parcul Sportiv din Florești | Foto: Paula COPACIU - monitorulcj.ro

Edilul municipiul Cluj-Napoca nu a rezistat tentației și a făcut mișcare la câteva aparate de fitness amenajate în parcul sportiv.


Liderul PNL Cluj a fost însoțit de colegii de partid din Cluj și anume președintele PNL Cluj, Daniel Buda, europarlamentarul Dan Motreanu, vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, prefectul Irina Munteanu, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, viceprimarul Dan Tarcea.

Primul parc multifuncțional din Florești

Primul parc multifuncțional din Florești, amenajat pe modelul Bazei Sportive din cartierul Gheorgheni, a fost inaugurat weekend-ul trecut de primarul Bogdan Pivariu. 


Noul parc oferă o gamă variată de activități sportive și dispune de terenuri și piste pentru tenis de câmp, fotbal, baschet, beach, volei, padel, atletism, ciclism, role, Dirt Bike și calisthenics.

Cu o suprafață de 4,2 hectare, Parcul Sportiv din Florești oferă o varietate impresionantă de facilități pentru sport și recreere. Prin intermediul proiectului realizat de administrația locală a comunei, noul parc multifuncțional oferă facilități integrate într-un mediu natural, cu multe spații verzi, alei de promenadă și locuri de relaxare.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Cum comentează Dan Andronic răspunsul lui Nicolae Ciucă la întrebarea dacă a fost membru al Partidului Comunist. „Cel mai deștept lucru”

PNL Cluj a dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale: „Nicolae Ciucă este omul care crede în ceea ce face și face ce spune”

abonare newsletter