Politică
Deputatul Ovidiu Cîmpean: „Românii sunt pro-UE și pro-NATO! Propaganda rusească a eșuat”.
În număr covârșitor, românii susțin în continuare devoltarea României în cadrul comunității europene și parcursul euroatlantic al țării. „Românii știu că securitatea noastră vine de la NATO, iar bunăstarea noastră vine din UE!”, spune deputatul clujean Ovidiu Cîmpean.

Deputatul Ovidiu Cîmpean (PNL Cluj), vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților, semnalează că în ciuda propagandei rusești și a tentativelor constante de dezinformare, românii au încredere susținută atât în Uniunea Europeană, cât și în privința securității oferite de apartenența la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
Cei mai mulți români sunt pentru dezvoltarea României în familia europeană și în parteneriat cu NATO
„Putiniștii și izolaționiștii au pierdut! Românii sunt pro-UE și pro-NATO!”, semnalează deputatul liberal clujean Ovidiu Cîmpean, care citează datele recente ale unui sondaj de opinie, potrivit căruia cei mai mulți români și-au exprimat încrederea în direcția pro-europeană și pro-NATO a țării.
CITEȘTE ȘI:
Avertismentul deputatului liberal Ovidiu Cîmpean cu privire la propaganda online: „O strategie de manipulare menită să slăbească România și valorile europene”
„Toată propaganda rusească, toate manipulările și toate încercările partidelor pro-Kremlin de a ne îndepărta de partenerii noștri occidentali AU EȘUAT!
88% dintre români resping ieșirea din NATO!
74% susțin Uniunea Europeană!”, notează vicepreședintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților, liberalul clujean Ovidiu Cîmpean, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
Astfel, în timp ce propaganda Moscovei încearcă să ne convingă că «România ar fi mai bine singură», „realitatea este clară: românii știu că securitatea noastră vine de la NATO, iar bunăstarea noastră vine din UE!”, spune Cîmpean.
„România va rămâne parte a lumii libere”
După cum arată liberalul Ovidiu Cîmpean, România va rămâne parte a lumii libere, iar partidele care manipulează românii în favoarea unui izolaționism și a unei false suveranități nu fac decât jocul Moscovei.
„Partidele care atacă NATO și UE, care răspândesc frica și minciuni despre Occident, nu fac decât jocul Rusiei!
Românii au spus clar că NU vor izolaționism, NU vor extremism, NU vor marionete ale Kremlinului la conducerea țării!
În luna mai avem o șansă istorică să arătăm din nou că România este și va rămâne parte a lumii libere!”, a notat Ovidiu Cîmpean în mesajul citat.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: