Politică

Congresul UDMR a statuat o nouă sărbătoare a comunităţilor maghiare

<p />Strângerea legăturilor dintre comunităţile maghiare din diaspora, respectiv din afara Ţinutului Secuiesc, cu cele din Harghita-Covasna a fost una din probleme abordate la cel de-al X-lea Congres al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. În cadrul lucrărilor s-a votat şi adoptarea unei Zile a Comunităţilor Maghiare dedicată comunităţilor din diaspora, care va fi sărbătorită în data de 15 noiembrie.<br /> <br />Iniţiativa a pornit de la colaborarea dintre filialele UDMR din Hunedoara şi Covasna, care au dorit statuarea unei modalităţi de strângere a relaţiilor.

'Propunerea de sărbătorire a Zilei Comunităţilor Maghiare în diaspora aparţine filialelor UDMR din Covasna şi Hunedoara, iar Congresul Uniunii a aprobat pentru aceasta data de 15 noiembrie, care este ziua de naştere a principelui Transilvaniei, Bethleen Gabor. Această zi va fi una prin care încercăm să strângem relaţiile între maghiarii din Transilvania, din Secuime, cu cei din judeţele din afara arcului Carpatic, pentru că şi maghiarii de aici să simtă că aparţin comunităţii maghiare din România. Vor fi organizate manifestări culturale şi alte evenimente', a spus duminică, la tribuna Congresului, preşedintele executiv al UDMR Takacs Csaba.

Ziua Comunităţilor Maghiare va fi marcată prin evenimente culturale, rolul ei fiind acela de a le da maghiarilor din diferite părţi ale României să se întâlnească şi să discute problemele de interes comun. Preşedintele executiv al UDMR a spus că este interesant că unele comunităţi maghiare se înfrăţesc cu cele din Ungaria, iar cu cele din România mai puţin şi că această modalitate de strângere a relaţiilor ar trebui reinventată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter