Politică

Reformiştii din PDL: „Conducerea partidului lucrează cu standarde duble“

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/22/adrian papahagi.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Adrian Papahagi, Monica Macovei, Sever Voinescu şi Ionuţ Popescu au trimis o scrisoare conducerii PDL, în care cer explicaţii pentru suspendarea lui Cristian Preda şi totodată, în privinţa respectării statutului partidului.

„În absența unei clarificări și a măsurilor care se impun, am fi nevoiți să constatăm cu tristețe că Biroul Permanent Național lucrează cu standarde duble: unele pentru membrii simpli sau „membrii noi”, care pot fi oricând intimidați, ponegriți public și amenințați cu excluderea, și altele pentru „adevărații pedeliști” sau „membrii BPN”, care pot declara public orice, fără consecințe“, se arată în scrisoare.


„În urmă cu două săptămâni, domnul Alin Popoviciu, vicepreședinte PDL, a făcut o serie de declarații privind excluderea din partid a unor colegi. Domnul Popoviciu ne-a catalogat, în grup, ca „membri noi”, nu „oameni care au muncit ani de zile pentru partid”. Amenințări și ironii la adresa noastră au venit și din partea domnului Traian Ungureanu, europarlamentar PDL, sau a doamnei Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt al partidului“, spun reformiştii din PDL.

Totodată, aceştia amintesc că Daniel Funeriu și Teodor Baconschi, doi miniștri „de ținută“ ai cabinetului Boc și personalități respectate de societatea civilă, și-au dat demisia din PDL, ceea ce este „o tristă performanță pentru partidul nostru să piardă doi foști miniștri într-o singură săptămână“. „În cele din urmă, BPN a decis să discute doar sancționarea domnului Cristian Preda și a votat, lunea trecută, suspendarea sa pentru șase luni. Celelalte nume, cu excepția, firește, a colegilor demisionari, nici nu au fost luate în calcul. Ce putem să înțelegem: că s-a dorit crearea unei presiuni psihologice pentru ca unii colegi să părăsească partidul?“, se întreabă aceştia în scrisoare.


S-a respectat sau nu statutul?

Cei patru mai subliniază că, potrivit statului, membrii luați în discuție spre a fi sancționați vor fi anunțați cu cel puțin 3 zile înainte de data întrunirii organismului care dezbate cauza lor și au dreptul să folosească în apărarea lor toate mijloacele de probă.

„Dacă BPN intenționa să îi sancționeze pe toți cei enumerați de dl. Alin Popoviciu, dorim să știm dacă aceștia au fost anunțați statutar că sunt luați în discuție. Dacă, dimpotrivă, propunerea domnului Popoviciu nu reprezenta intenția BPN, am dori să știm de ce a fost permis ca ea să fie anunțată public, nu doar în interiorul BPN, și de ce nu a fost imediat infirmată prin vocea purtătorului de cuvânt sau a Președintelui partidului. În primul caz, s-a acționat nestatutar. În al doilea caz, s-a lăsat să planeze în spațiul public o amenințare. Vă rugăm, totodată, să ne specificați în ce mod a greșit domnul Cristian Preda, pentru care BPN a propus suspendarea pe 6 luni din partid, atunci când a solicitat BPN să respecte statutul partidului“, mai spun ei.


În finalul scrisorii, cei patru mai subliniază că vor continua să ceară respectarea statutului PDL, asumarea constituirii unui guvern din umbră şi a unei opoziţii active şi eficiente la USL.

 


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter