Politică

Mate Andras cere Parlamentului angajament pentru respectarea Declaraţiei de la Alba Iulia din 1918

Deputatul UDMR Mate Andras a cerut, marţi, Parlamentului respectarea Declaraţiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi adoptarea unui angajament pentru aplicarea prevederii potrivit căreia "fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său".

sursa foto: adevarul.ro sursa foto: adevarul.ro

Mate Andras, care este liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor, a declarat, marţi, că a cerut includerea pe ordinea de zi a Birourilor Permanente reunite a unei declaraţii care să fie apoi analizată, dezbătută şi adoptată privind respectarea prevederilor Declaraţiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

"Consider că adoptarea în 2013 a unei declaraţii a Parlamentului privind respectarea prevederilor Declaraţiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 oglindeşte în cel mai fidel mod cu putinţă continuitatea voinţei populare exprimate acum aproape un secol în documentul care a dus la naşterea naţiunii române, fiind în concordanţă cu prevederile Chartei Europene a limbilor regionale sau minoritare adoptată la Strasbourg în 1992 şi ratificată de România în 1997", a spus Mate Andras, ctat de Mediafax.


Liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor a menţionat că Parlamentul României ar trebui să îşi exprime angajamentul în privinţa aplicării unui punct anume din Declaraţia de la Alba Iulia.

"Parlamentul României ar trebui să adopte o declaraţie prin care să îşi exprime angajamentul de a întreprinde demersuri în vederea aplicării unui punct al Declaraţiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, conform căruia «fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său»", a spus Mate.


Potrivit acestuia, Parlamentul României va trebui să susţină adoptarea cadrului legislativ în domeniul organizării şi funcţionării justiţiei, astfel încât aceasta "să concorde întocmai cu prevederile Rezoluţiunii Adunării Naţionale de la Alba Iulia în domeniul înfăpturii justiţiei în limba maternă, în conformitate cu prevederile Chartei Europene a limbilor regionale sau minoritare".

"Parlamentul României va solicita Guvernului un raport periodic, semestrial, cu privire la măsurile luate pentru ducerea la îndeplinire a obiectivului stabilit prin declaraţie şi la stadiul punerii în aplicare a legislaţiei adoptate de Parlament", a conchis Mate Andras.

Ultimele Stiri
abonare newsletter