Politică

Președintele Băsescu a semnat decretul de numire a lui Chițoiu interimar la Ministerul Economiei

Președintele Traian Băsescu a semnat joi decretul prin care Daniel Chițoiu, viceprim-ministru și ministru al Finanțelor Publice, este desemnat ministru interimar al Economiei, informează Administrația Prezidențială.

Șeful statului a semnat joi și decretul prin care se ia act de demisia lui Varujan Vosganian din funcția de ministru al Economiei și se constată încetarea funcției acestuia de membru al Guvernului.

Varujan Vosganian a demisionat luni din funcția de ministru al Economiei. În aceeași zi, plenul Senatului a respins solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind începerea urmăririi penale împotriva liberalului Varujan Vosganian.


Traian Băsescu a apreciat, luni, că demisia din funcție a lui Varujan Vosganian este de bun-simț. El a revenit, marți, asupra acestei declarații, susținând că s-a "păcălit" și arătând că demisia lui Vosganian este un "act de profundă lașitate", în contextul în care "votul Senatului rămâne".

Marți premierul Victor Ponta a transmis Președinției propunerea ca Daniel Chițoiu să fie desemnat interimar la Ministerul Economiei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter