Politică

Ponta: Asta e ţara lui Băsescu, microfoane peste tot

Premierul Victor Ponta a spus, vineri, când în timpul discursului ţinut la Conferinţa Naţională a Organizaţiei Pensionarilor Social-Democraţi (CNOPSD) de la Sibiu, i-au căzut microfoanele amplasate pe pupitru, că "asta e ţara lui Băsescu, microfoane peste tot".

Premierul Victor Ponta vorbea, vineri, la Conferinţa Naţională a Organizaţiei Pensionarilor Social-Democraţi care se desfăşoară la Sibiu, iar la un moment dat microfoanele aşezate pe un stativ, pe pupitru, au căzut.

Primul-ministru a afirmat că se va descurca în cazul în care au căzut doar microfoanele.


"Dacă au căzut doar astea, mă descurc. Să nu fie şi altele. Asta e ţara lui Băsescu: microfoane peste tot. Dacă au ajuns să fie microfoane şi la organizaţia de pensionari....a mai fost unul care avea microfoane peste tot şi uite unde a ajuns (referindu-se la Nicolae Ceauşescu - n.r.)", a spus Ponta potrivit Mediafax.

La Sibiu, se desfăşoară, vineri, Conferinţa Naţională a Organizaţiei Pensionarilor Social-Democraţi, în cadrul căreia cei peste cinci sute de participanţi vor alege noua conducere.

Ultimele Stiri
abonare newsletter