Politică

Băsescu: Barroso nu a spus că România nu va intra în Schengen în 2014, ci că nu va intra la 1 ianuarie 2014

Preşedintele a arătat că momentul când va fi luat în discuţie subiectul intrării României şi Bulgariei în Schengen depinde mult de Raportul MCV, iar următoarea discuţie serioasă se poate face doar în urma unui raport MCV pozitiv.

"Domnul Barroso nu a spus că România nu va intra în Schengen în 2014, ci că nu va intra în Schengen la 1 ianuarie 2014", a subliniat Traian Băsescu, precizând că ar fi două impedimente pentru intrarea în Schengen la 1 ianuarie. 

"Unul dintre ele este că ne trebuie un raport MCV bun, şi nici Parlamentul, nici Guvernul nu strălucesc în a respecta criteriile cerute de un stat de drept", a arătat şeful statului, adăugând că "Guvernul menţine oameni cu dosar penal în instanţă în activitatea de miniştri, iar Parlamentul are vreo trei, patru respingeri de prezentare în faţa procutorilor a unor membri ai Parlamentului". "În plus, din câte ştiu, e şi un membru al Parlamentului cu hotărâre definitivă a ICCJ că a fost incompatibil şi Parlamentul a decis că poate să rămână în Parlament", a spus Băsescu, citat de Mediafax.


El a continuat: "Avem probleme politice majore, care nu mă fac foarte optimist şi care din păcate nu ţin de mine şi nu ţin nici de DNA, nici de DIICOT, nici de Parchetul General şi nici de ICCJ, şi nici de lupta anticorupţei, ci ţin de voinţa politică. Oamenii ăştia nu vot putea minţi la nesfârşit românii că nu au noroc în viaţă sau se împiedică de Băsescu. Faptele lor sunt cele care împiedică procesul de integrare a României în Shengen".

Şeful statului a precizat că acesta este un impediment, în ceea ce nu face Bucureştiul sau face împotriva uzanţelor şi cutumelor Uniuniii Europene "şi, uneori, chiar împotriva legii".


Preşedintele a mai spus că al doilea aspect este că niciodată nu se poate intra în Schengen al 1 ianuarie, ci numai din ziua în care se schimbă fusul orar, respectiv aprilie sau octombrie.

"România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen la 1 ianuarie 2014", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, luni seară, pentru postul privat de televiziune din Franţa LCI, deţinut de TF1.


"Este un amalgam incredibil între Schengen, imigraţie, Lampedusa, lucrători detaşaţi (în străinătate, n.red.). Este un amalgam care trebuie denunţat, pentru că altfel vom avea un puseu al mişcărilor extremiste care determină Europa să facă lucruri periculoase. România şi Bulgaria nu vor intra în Schengen pentru că există ţări care se opun", a conchis preşedintele CE.

Într-un interviu acordat în septembrie postului public de radio din Bulgaria, Barroso afirma că România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile de intrare în Schengen şi trebuie să primească o şansă de aderare cât mai curând.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter