Politică
Guvernul îşi angajează răspunderea asupra proiectului de lege privind descentralizarea
Guvernul își angajează marți răspunderea în fața Parlamentului asupra proiectului de lege privind descentralizarea, care prevede că sănătatea, agricultura, mediul, învățământul preuniversitar, cultura, tineretul și sportul, precum și turismul vor trece în subordinea autorităților locale, în timp ce Poliția, agenția de prestații sociale, cinematografele și porturile vor rămâne în structurile centrale.
Proiectul actului normativ a fost aprobat pe 14 noiembrie de Executiv și trimis Legislativului, astfel încât parlamentarii să poată depune amendamente.
Premierul Victor Ponta a declarat că, după descentralizare, Guvernul nu ar mai trebui să stabilească nivelul taxelor locale, acest rol revenind primarilor și consiliilor locale, scrie Agerpres. Potrivit vicepremierului Liviu Dragnea, prin acest proces aproximativ 14.000 de oameni vor lucra în instituțiile descentralizate.
Este a doua oară când Guvernul Ponta își angajează răspunderea pe un proiect de lege, în aprilie Executivul apelând la aceeași procedură pentru legea retrocedării proprietăților confiscate de regimul comunist.
Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi, adică nu prin dezbaterea acesteia în cadrul procedurii legislative ordinare.
Angajarea răspunderii are loc în fața Camerelor reunite în ședință comună.
Potrivit Constituției, în termen de trei zile de la prezentarea proiectului de lege, cei care se opun pot introduce o moțiune de cenzură. Dacă aceasta se adoptă cu votul majorității deputaților și senatorilor, Guvernul este demis. În caz contrar proiectul este aprobat.
PDL încearcă să depună moţiune de cenzură pe descentralizare
Democrat liberalii nu vor depune amendamente pe proiectul de lege privind descentralizarea, ci vor încerca să iniţieze o moţiune de cenzură şi vor solicita colaborarea UDMR, PPDD, „chiar şi a PNL“, a declarat, luni, după şedinţa BPN al PDL, purtătorul de cuvânt al partidului, Adriana Săftoiu.
UDMR, mai degrabă pro, decât contra asumării
Proiectul nu este susţinut de democrat liberali, dar are susţinere din partea reprezentanţilor UDMR. Zilele trecute, preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat că UDMR va susţine proiectul de lege privind descentralizarea, „chiar dacă nu este perfect“ şi chiar dacă au şi depus amendamente în acest sens. Şi senatorul UDMR de Cluj, Laszlo Attila, subliniază faptul că deşi rămân multe puncte nerezolvate UDMR susţine mai degrabă asumarea răspunderii, pentru că este cea mai rapidă variantă. „Nu prea văd alte modalităţi pentru că urmează şi adoptarea bugetului, iar asumarea răspunderii este cea mai rapidă variantă. Rămân multe semne de întrebare în ce priveşte proiectul descentralizării, şi pentru Cluj, dar aşa cum am mai spus, trebuie făcută cât mai repede“, a declarat senatorul Laszlo Attila.