Politică

Ponta: Am ales să păstrăm USL

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a răspuns solicitării liderului PNL, Crin Antonescu, de a alege între PNL şi USD, spunând că răspunde acestei cereri alegând ca guvernarea să continue până în 2016, inclusiv, în formula USL, şi refuzând să răspundă altor întrebări pe această temă.

sursa foto: cotidianul.ro sursa foto: cotidianul.ro

"Am ales! Am ales ca, în 2014-2016, să păstrăm formula de succes USL. Cred că cea mai bună formulă de guvernare este USL", a spus Ponta, fără să răspundă la alte întrebări pe această temă, în ciuda insistenţelor presei.

El nu a dorit nici să precizeze dacă postul de preşedinte al Senatului aparţine, de fapt, PNL sau PC, conform protocolului de funcţionare a USL.


Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la B1TV, că premierul Victor Ponta are de răspuns "cetăţenilor din România", până luni, dacă mai vrea să facă guvern cu PNL, cu Klaus Iohannis vicepremier, sau construieşte altă alianţă, cu Gabriel Oprea, Daniel Constantin şi Dan Voiculescu.

Tensiunile din USL s-au amplificat, în ultima perioadă, întrucât nu s-a ajus la o înţelegere cu privire la restructurarea Guvernului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter