Politică

Uioreanu: Liberalii nu sunt "traseişti", "soluţie imorală" sau "dinozauri de guvern"

Vicepreşedintele PNL Horea Uioreanu afirmă că liberalii nu sunt nici "soluţie imorală", nici "dinozauri de guvern" şi că premierul Victor Ponta ar trebui să le ceară scuze liberalilor pe care "i-a confundat cu trădătorii şi traseiştii din oastea de strânsură pe care şi-a creat-o în ultimele luni".

Într-un comunicat de presă transmis luni, Horea Uioreanu spune că liberalii "nu sunt traseişti şi nici nu trădează".

"Apelul pe care preşedintele PSD şi premier al României, Victor Ponta, l-a făcut către liberalii aflaţi în funcţii de conducere, de a rămâne alături de domnia sa demonstrează că nu cunoaşte deloc noţiunea de «liberal». Nu suntem partid de traseişti, nu am rămas niciodată la o masă la care nu am fost doriţi sau unde am simţit că suntem trataţi ca «ruda săracă». În niciun caz nu acceptăm să abdicăm de la principiile noastre, nu suntem soluţie imorală şi nici dinozauri de guvern. Liberalii nu sunt traseişti şi nu trădează, domnule Ponta!", a arătat Uioreanu.


Acesta a subliniat că PNL a cerut doar respectarea protocolului USL, numirea în funcţie a patru miniştri şi funcţia de prim viceprim-ministru pentru Klaus Johanis.

"Refuzul de a asculta solicitările noastre legitime nu ne face să dăm înapoi, prevederile protocolului USL nu sunt negociabile", a menţionat vicepreşedintele PNL.


Uioreanu a mai spus că nu ştie cui s-a adresat premierul Ponta având în vedere că luni a demis din funcţii doi reprezentanţi ai PNL.

"Între ceea ce a spus şi ceea ce a făcut domnul prim-ministru e o diferenţă uriaşă, motiv pentru care consider că aşteptarea noastră a fost în van. Victor Ponta vrea ca PNL să fie dat afară de la guvernare pentru a nu mai avea probleme cu restul «partenerilor» de doi la sută. PNL şi-a câştigat locul pe scena politică prin muncă, prin atitudine şi consecvenţă. În numele colegilor mei de partid cărora le-a adresat îndemnul de trăda, îi solicit domnului Victor Ponta să-şi ceară scuze de la liberalii pe care i-a confundat cu trădătorii şi traseiştii din oastea de strânsură pe care şi-a creat-o în ultimele luni pentru a-şi asigura puterea şi după excluderea PNL de la guvernare", a conchis Horea Uioreanu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter