Politică
Propuneri: mall socio-educativ în turnul stadionului şi cămine studenţeşti la Akademia Center
<p><img src="images/stories/01_ianuarie/20_ziua/danut-dorel-canta.jpg" border="0" alt="Danuţ Dorel Canta" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Consilierii judeţeni PSD Dan Canta (foto) şi Teodor Pop-Puşcaş au prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, proiectele administraţiei judeţene pe care intenţionează să le susţină în acest an.</p> <p>Totuşi, cei doi au ţinut să atragă atenţia că o parte din ideile preşedintelui Consiliului Judeţean, Alin Tişe, nu sînt chiar pe placul lor. „Grupul PSD din Consiliul Judeţean susţine toate proiectele iniţiate în perioada 2000-2004. Majoritatea proiectelor iniţiate atunci sînt şi cele care s-au concretizat de-a lungul anilor. Stadionul, aeroportul, dezvoltarea parcurilor industriale, spitalul regional de urgenţă, Centrul Agro Transilvania, toate sînt proiecte iniţiate de PSD. Le susţinem pe toate şi ne manifestăm dorinţa să fie funcţionale cît mai repede”, a spus Teodor Pop-Puşcaş.</p>
Turnul, susţinut de „bugetul gras” al Primăriei?
La rîndul său, Dan Canta a venit şi cu idei privind deznodămîntul unor proiecte ale Consiliului Judeţean. Astfel, el a readus din nou în atenţie propunerea sa privind construirea unui mall socio-educativ în turnul de lîngă stadion. Canta a propus un parteneriat între Consiliul Judeţean şi Primăria Cluj-Napoca pentru acest obiectiv şi s-a arătat dispus chiar şi să negocieze cu primarul Sorin Apostu în acest sens. „Primăria are un buget destul de gras şi cred că şi-ar permite o asemenea investiţie”, a precizat Canta. Întrebat despre acest subiect, primarul a menţionat însă că Primăria are un proiect similar - Centrul Cultural „Transilvania”. „Ideea nu este proastă, dar ar trebui căutată finanţarea în altă parte”, a afirmat Apostu.
Cămine sau parc fotovoltaic în loc de mall
O altă idee a lui Canta vizează proiectul mall-ului Akademia Center, din curtea Spitalului de Pneumoftiziologie “Leon Daniello”. „Cei de la Nisco Invest, care vor să facă mall-ul Akademia, nu şi-au mai plătit redevenţa de şase luni. Dacă termenele stabilite în actul adiţional semnat anul trecut cu forul judeţean nu vor fi respectate, eu propun să facem altceva acolo. Mă refer la construirea de cămine studenţeşti, realizate în parteneriat cu universităţile clujene. Aceea este o zonă a studenţilor şi aşa trebuie să rămînă”, a propus Canta. El a mai menţionat şi posibilitatea încheierii unui parteneriat între Consiliul Judeţean şi comuna Chinteni pentru realizarea unui parc fotovoltaic în comună.
PSD nu susţine comasările
De asemenea, Canta a ţinut să precizeze că aleşii judeţeni ai PSD nu sînt de acord cu propunerile preşedintelui Alin Tişe vizavi de comasarea regiilor din subordinea CJ şi de comasarea celor 10 instituţii de cultură. “Nu putem susţine un asemenea proiect de restructurare pentru că vorbim despre branduri consacrate în domeniul culturii. Nu poţi distruge Muzeul de Artă, de exemplu, sau specialiştii care sînt acolo, transformîndu-l într-o secţie”, a mai afirmat Dan Canta.