Politică

Victor Ponta și-a anunțat candidatura pentru Cotroceni: Mi-am lansat candidatura în Novaci și Bengești, alături de români

Președintele PSD Victor Ponta și-a anunțat, marți seară, la Craiova, în cadrul Consiliului Național al PSD, candidatura pentru alegerile prezidențiale din noiembrie.

Acesta a cerut celor aproximativ 5.000 de social-democrați sprijinul pentru a candida la funcția de președinte al României, promițând ”schimbare până la capăt”.

”Eram cu toții pregătiți ca azi să-mi anunț candidatura. Eu mi-am lansat deja candidatura puțin mai devreme, la Novaci, la Bengești, alături de oameni din România adevărată, alături de câțiva eroi salvamontiști, de jandarmi, polițiști și pompieri. Mi-am lansat candidatura alături de români”, a anunțat șeful PSD.

Acesta s-a arătat convins că PSD va câștiga alegerile din noiembrie, promițând că mandatul său de președinte va fi ca ”și ziua de azi, alături de oameni, cu necazuri, cu probleme”. Ponta s-a aflat marți în teritoriu, în Gorj și Dolj, vizitând comunele afectate de inundații.

”Programul meu politic este un program naţional de care românii au nevoie. Dacă azi, la doi ani după referendum, constatăm că doi ani din viaţa acestei ţări au fost pierduţi, vă cer să fiţi alături de mine ca următoii zece ani să fie schimbarea. Pentru acest proiect vă cer sprijinul. E un proiect care va aduce ţării ceea ce ne-am dorit şi în decembrie 1989 şi în iulie 2012. Mă întreabă foarte mulţi de ce cred că pot să fiu preşedintele românilor. Dacă voi câştiga, aş vrea ca preşedintele să fie al oamenilor, nu al unui birou. M-am născut în această ţară, aici am crescut, aici m-au educat profesori care le voi fi recunoscîăor. Cred că obligaţia mea este de ai face pe cât mai mulţi dintre români că se pot realiza în România. Cred că obligaţia mea este de a-i convinge că nu trebuie să-şi găseşti un loc de muncă doar în afara ţării”, a continuat Victor Ponta.
El a arătat că se va întoarce la Novaci în cursul serii.

"Mă întorc în această seară la Novaci, vreau să ştie acei oameni că sunt alături de ei", a mai spus Ponta.

Ultimele Stiri
abonare newsletter