Politică

Din nou la vot pentru şefia Consiliului Judeţean Cluj

Horea Uioreanu ar urma să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Astfel, clujenii vor trebui să aleagă din nou un preşedinte pentru CJ. Potrivit legii, în termen de 45 de zile de la demisie, trebuie să se organizeze alegeri. Cine ar putea însă candida pentru conducerea forului judeţean?

Teoretic oricine poate candida, indiferent de partidul din care face parte. Până în acest moment însă doar două persoane şi-au anunţat intenţia de a candida: liberalul Mihai Seplecan şi Vakar Istvan (UDMR). 

Pe cine va desemna PSD?

Deşi PSD are câteva nume „şifonate“ deja în ochii publicului, printre care şi vicepreşedintele CJ Ioan Oleleu, preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan spune că există persoane care ar putea intra în această cursă, fără însă a nominaliza. „Sunt foarte mulţi colegi valoroşi, nu pot nominaliza în acest moment, pentru că nu s-a discutat. Eu sigur nu voi fi un candidat. Acum prioritatea noastră este organizarea alegerilor prezidenţiale, pe care le vom câştiga. Le vom lua pe rând“, a declarat Remus Lăpuşan.


La rândul său, vicepreşedintele Consiliul Judeţean Ioan Oleleu spune că nu este interesat de o candidatură. „Se va stabili în cadrul Biroului şi se va decide şi în funcţie de doritori. Eu nu sunt interesat de această funcţie“, a declarat Ioan Oleleu.

Seplecan, „în cărţi“ pentru şefia CJ

Singurele candidaturi anunţate şi sigure sunt cea a consilierului judeţean liberal, Mihai Seplecan, şi cea a lui Vakar Istvan (UDMR). Seplecan se bucură deja de sprijinul colegilor de partid şi speră ca şi colegii de alianţă să îi acorde încrederea şi susţinerea. „Îmi doresc să candidez, iar din discuţiile cu colegii mei, ştiu că mă susţin. Îmi doresc ca şi colegii de alianţă din PDL să mă susţină. Va fi desigur, un candidat desemnat“, a spus Mihai Seplecan. 


„Dacă formaţiunea decide că va trebui să avem candidat, şi va trebui să avem un candidat, se pare că eu voi fi candidatul UDMR. Dacă trebuie, mergem la război“, a spus şi vicepreşedintele CJ Cluj, Vakar Istvan.

Portretul candidatului, în ochii fostului şef al CJ Cluj

„Mi-aş dori evident ca un candidat de la ACL să câştige alagerile, îmi doresc să câştige acel candidat care are un proiect pentru clujeni şi care poate să deblocheze anumite proiecte şi să le continue pe cele începute. Clujul are nevoie de o persoană cu experienţă, pentru că orice întârziere înseamnă mai puţini bani pentru judeţul nostru. Nu voi fi eu acel candidat pentru că nu este una dintre priorităţile mele o candidatură pentru  această funcţie“, a spus, la rândul său, vicepreşdintele PDL şi totodată fost preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.


Mesaj pentru clujeni

Vă reamintim, zilele trecute, sursele Monitorul de Cluj precizau că Horea Uioreanu doreşte să transmită, vineri, un mesaj clujenilor prin care va încerca să-şi justifice faptele pentru care este acuzat. De asemenea, cel mai probabil Uioreanu va anunţa cu această ocazie şi faptul că îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al CJ Cluj.

Întrebat în legătură cu posibila demisie din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a lui Horea Uioreanu, co-preşedintele ACL Cluj Marius Nicoară a spus atunci că nu are nicio informaţie în acest sens.


Cine a candidat în 2012

Pe de altă parte, la alegerile care ar urma să se organizeze pentru şefia Consiliului Judeţean ar putea candida şi dintre cei care au candidat în 2012. Pentru şefia CJ Cluj şi-au depus atunci candidatura Alin Tişe (PDL), Horea Uioreanu (USL), Vasile Ilieş (PRM), Mate Andras (UDMR), Dorel Matiş (Partidul Poporului Dan Diaconescu), Dominic Dandoci (Alianţa Civică Democrată a Romilor), Viorel Mândruţ (Partidul Poporului Legea Cojocaru), Andreica Radu Iosif (PSR), Gheorghe Fătăcean (PNŢCD), Csep Alexandru Grigorie Csaba (Partidul Popular Maghiar din Transilvania).

Ultimele Stiri
abonare newsletter