Politică

Alegerile s-au încheiat. Ce urmează?

Am asistat la o campanie murdară în care PSD a transmis un mesaj prăfuit şi care a demonstrat că social democraţii nu ştiu şi nu vor să se rebrenduiască, atrag atenţia unii sociologi.

Biroul Electoral Central (BEC) a finalizat joi procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votului din turul II al prezidenţialelor, potrivit căruia Klaus Iohannis este declarat câştigător al scrutinului.

Scorul anunţat ar putea influența desemnarea viitorului premier, dar și împărțirea puterii în interiorul partidelor. În opinia specialiştilor, în perioada următoare vom asista la unele modificări pe scena politică şi, totodată, la nivelul Parlamentul, anul viitor anunţându-se unul deloc uşor.


Au mizat pe cartea „totul este posibil“

Sociologul clujean Ioan Hosu subliniază că rezultatul a surprins pe toată lumea şi că în jocul politic nu este permis „să te aşezi cu o pungă de popcorn în faţa televizorului“, cum s-a exprimat premierul Victor Ponta, înaintea alegerilor pentru preşedinţia României

„A fost un rezultat surprinzător pentru toată lumea, şi pentru echipa lui Iohannis şi pentru cea a lui Ponta. Foarte puţini s-au aşteptat la această răsturnare de situaţie. Eu cred că în jocul politic nu este permis să spui că te pui în faţa televizorului cu o pungă de popcorn şi că ai câştigat deja alegerile…


Declicul s-a produs evident între primul şi cel de-al doilea tur de scrutin. Organizarea proastă a alegerilor din diaspora cât şi campania negativă, murdară pe care a dus-o PSD a determinat această răsturnare de situaţie.

PSD s-a orientat spre un electorat crezând că e suficient pentru a câştiga alegerile. Nu au avut mesaje pentru diaspora, pentru electoratul tânăr, s-au adresat celor mai în vârstă, asistaţilor social, prin televiziune, nu au avut un mesaj pentru urban, ar fi trebuit să se adreseze tuturor, fără aroganţă.


Nu au avut în vedere electoratul tânăr care „verifică“ informaţiile pe internet. Au avut o strategie prăfuită, într-un cuvânt.  

Pe de altă parte, pentru prima dată vedem în spaţiul public mişcări care au produs rezultate, iar clasa politică ar trebui să ia în calcul acest lucru.


În ceea ce priveşte prezenţa, a fost determinată de emoţie, o emoţie generată de cei plecaţi din ţară şi care au stat la cozile acelea interminabile să voteze“, a comentat Ioan Hosu.

Turbulenţe pentru PSD

Alegerile s-au încheiat însă ceea ce e mai important pentru noi abia acum urmează. Ne aşteaptă un an nu tocmai uşor, subliniază acesta.


„Parlamentul va suferi o serie de modificări, lucrurile nu se vor aşeza foarte curând. Dar dincolo de politic, vor rămâne problemele economice, 2015 va fi un an destul de  greu. În PSD vom vedea nişte schimbări la vârf, pentru că social democraţii au pierdut nu doar preşedinţia, ci au pierdut şi la capitolul imagine foarte mult. A fost una dintre cele mai mizerabile campanii electorale, o campanie negativă care până la urmă i-a discreditat pe ei. PSD nu se mai poate adresa electoratului doar cu mesajul vom creşte pensii, nu mai este suficient“, a mai comentat Ioan Hosu.

abonare newsletter