Politică
Băsescu: Iată satisfacţia mea după 10 ani de mandat, să auzi PSD-işti bătrâni vorbind de stat de drept
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că progresele din justiţie nu au ţinut în primul rând de schimbarea legilor, ci de sentimentul de independenţă al magistraţilor, afirmându-şi satisfacţia că ”pesedişti bătrâni” au preluat discursul pentru susţinerea statului de drept.
Sursa foto paginadepolitica.ro”Progresele pe care le-a făcut România în justiţie nu sunt progrese care s-au datorat neapărat schimbării legilor. Progresele care s-au făcut, s-au făcut pentru faptul că procurorii şi judecătorii au simţit că sunt liberi, au simţit că nu au o presiune pe ei pentru a adopta o soluţie sau alta, au simţit că oamenii politici nu mai sunt intangibili. Nu numai că au simţit, sunt convinşi că nu li se poate întâmpla nimic”, a susţinut Băsescu.
Şeful statului a indicat faptul că atât Codul penal vechi, cât şi Codul penal nou prevăd pedepse în general pentru aceleaşi tipuri de infracţiuni.
”Nu neapărat modernizarea Codurilor noastre a fost cea care a făcut ca acum justiţia să funcţioneze tot mai bine, ci oamenii au făcut, procurorii şi judecătorii. Sentimentul că nu mai sunt sub control politic”, a mai declarat Băsescu.
El a menţionat că ”fără justiţie liberă şi consolidată şi fără control politic pe procurori şi judecători România nu poate fi un stat democratic”.
Şeful statului a mai afirmat că aceasta a fost ”zona de conflict” dintre el şi clasa politică.
”De aici a plecat şi ideea că preşedintele e conflictual, e imposibil de lucrat cu el, nu are respect pentru instituţii, preşedintele face scandal, altfel spus. (...) A fost nevoie şi a fost un efort care de multe ori a avut ca răspuns umilirea mea, de dimineaţă până seara, dar a fost un efort căruia m-am dedicat mai mult decât oricărui alt efort, după siguranţa naţională”, a susţinut Băsescu.
El a precizat că rezultatul alegerilor din 16 noiembrie a avut ca ”una din explicaţiile mici” faptul că românii au înţeles ce înseamnă riscul de oprire a procesului de consolidare a justiţiei.
În plus, Băsescu a afirmat că nu a dat indicaţii niciunui judecător sau procuror cu privire la un anumit dosar, menţionând că singurul dosar pe care l-a urmărit a fost cel de terorism în care a fost implicat Omar Hayssam.
Preşedintele şi-a afirmat satisfacţia pentru faptul că începând cu 16 noiembrie 2014 atât PSD, cât şi PNL au în discurs statul de drept şi independenţa justiţiei. ”Le mai trebuie timp să internalizeze mesajul. (...) Am să le aduc aminte că pentru acest discurs m-au suspendat de două ori, dar e bine, pentru că atunci când vor şi internaliza acest discurs avem garanţia că reforma în justiţie este ireversibilă”, a afirmat Băsescu.
De asemenea, el precizat că discursul liderilor PNL a început cu luna aprilie, iar după alegerile prezidenţiale a fost preluat şi de liderii PSD, amuzându-se de acest lucru.
”Iată satisfacţia mea după 10 ani de mandat, să auzi pesedişti bătrâni vorbind de stat de drept, cei care stabileau la şedinţa de partid «când îi deschidem dosar»”, a mai comentat Băsescu.