Politică

Cum vom vota la viitoarele alegeri

Reducerea numărului de parlamentari, introducerea votului electronic sau prin corespondenţă sau renunţarea la bicameralism ar putea contribui la îmbunătăţirea procesului de vot din România. Pentru a se ajunge la o concluzie însă, sunt necesare şi dezbateri organizate la nivelul societăţii civile, atrag atenţia unii politologi.

Tradiţia, un motiv insuficient pentru păstrarea bicameralismului

Unul dintre cele mai discutate aspecte ale legii electorale se referă la păstrarea bicameralismului sau renunţarea la acesta, în condiţiile în care referendumul din 2009 releva că românii vor 300 de parlamentari şi o singură cameră. Unii politologi enunţă în acest sens, avantajele unicameralismului şi subliniază că tradiţia nu reprezintă un motiv sau un argument suficient pentru păstrareaa două camere.  

„Este binevenită ideea renunţării la o cameră, pentru că acum, de exemplu, Senatul nu are atribuţii speciale faţă de Camera Deputaţilor, în ceea ce priveşte procesul legislativ.


Există suficiente „filtre“ în ceea ce priveşte acest proces, cum sunt comisiile de specialitate, nu cred că este necesar şi Senatul, din punctul meu de vedere.

Iar dacă ne uităm atent, Senatul adoptă tacit legile, deci ce „filtru“ este acesta…


Ca idee, într-un sistem democratic este bine să ai cât mai mulţi reprezentanţi, însă în practică, s-a dovedit că această variantă nu este eficientă.

Pe de altă parte, tradiţia românească este aceea de a avea două camere. Tradiţia nu este însă argumentul sufficient pentru păstrarea a două camere.  


În ce priveşte sistemul actual de vot, acesta pune în conflict actorii politici,  iar acest lucru este pozitiv“, a comentat Toma Burean, asistent universitar doctor, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul UBB Cluj.

Votul electronic şi prin corespondenţă, necesare şi utile

La rândul său, George Jiglău, politolog clujean, subliniază, pe de altă parte, necesitatea votului electronic şi prin corespondenţă, însă atrage atenţia că înainte de a se formula concluzii evidente, sunt necesare dezbateri academice şi la nivelul societăţii civile.


„Votul prin corespondenţă şi electronic sunt necesare şi utile pentru că scopul lor este facilitarea accesului la vot. Trebuie să se ţină cont, evident, de două aspecte atunci când se vor lua nişte decizii în acest sens, şi anume, votul să fie secret şi faptul că votul este şi trebuie numărat.

Dincolo de amănunte şi detalii însă şi de aceste consultări cu partidele pe marginea acestui subiect, trebuie să existe un acord între partide, mediul academic şi societatea civilă pentru formularea unor concluzii.


Acum nu putem formula un răspuns clar, evident pentru că fiecare sistem de vot, de exemplu, are avantaje şi dezavantaje, la fel unicameralismul sau bicameralismul, respectiv reducerea numărului de parlamentari sau păstrarea lui“, a comentat Jiglău.   

Ce propun partidele?

Până să se ajungă la dezbateri ale societăţii civile însă, cei care decid sunt tot politicienii. La întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema legii electorale, liderii partidelor au mers cu propunerile anunţate încă de acum câteva zile. Astfel, social democraţii au propus reducerea numărului de parlamentari, susţinând că se va ţine cont de referendumul din 2009. Aceştia sunt adepţii sistemunui electoral mixt.

Liberalii își doresc un Parlament bicameral, care să aibă în total maximum 300 de parlamentari.

Liberalii preiau astfel, parțial, ce se stabilise prin referendumul inițiat de Traian Băsescu. De asemenea, aceştia doresc ca alegerea parlamentarilor să se facă prin sistem de vot mixt, pe liste şi colegii uninominale.

Reprezentanţii UDMR, pe de altă parte, s-au pronunţat pentru o forma îmbunătăţită a bicameralismului actual, cu sistem de vot pe liste, într-un singur tur, însă listele să fie stabilite la nivel judeţean.

Ultimele Stiri
abonare newsletter