Politică
Spaţii de la Primărie pentru asociaţii şi partide
<p>Consilierii locali clujeni vor analiza în şedinţa ordinară de mîine atribuirea, în regim de închiriere, a unor spaţii în favoarea unor asociaţii, dar şi a Partidului Civic Maghiar (PCM).</p> <p>Astfel, „Open Bridge Consortium” – Asociaţia Culturală de Afaceri Cluj-Suwon va primi un spaţiu în suprafaţă de 60,6 metri pătraţi, situat în Piaţa Unirii nr. 1. Contractul de închiriere urmează să fie încheiat pînă la data de 31 decembrie 2012. Vă reamintim că proiectul „Open Bridge Consortium” este o iniţiativă a unui grup de persoane fizice şi juridice, români şi coreeni, care are drept principal scop facilitarea accesului IMM-urilor la tehnologia şi materiile prime pe care le are de oferit economia sud-coreeană.</p>
Un alt spaţiu, în suprafaţă de 82,70 metri pătraţi, situat pe strada Constanţa nr. 14, ap. 1, urmează să fie atribuit Asociaţiei Culturale Transilvania Fashion, organizator al Balului Operei, al Galei Absolvenţilor UAD şi al altor evenimente culturale. Solicitarea Asociaţiei Culturale Transilvania Fashion vine în contextul pregătirii Balului Operei 2011, care are loc în 19-20 februarie, „pentru decongestionarea spaţiului actual şi asigurarea unui loc de producţie pentru diferitele compartimente implicate”. Spaţiul va fi închiriat pînă la data de 30 iunie 2011.
De asemenea, Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din IMM Cluj va primi un spaţiu situat pe strada Zryni Miklos nr. 7. Spaţiul are o suprafaţă totală de 36,61 metri pătraţi şi o curte aferentă de 9,5 metri pătraţi şi va fi închiriat pînă la data de 31 decembrie 2012.
Şi Partidul Civic Maghiar a solicitat un spaţiu în suprafaţă de 56,06 metri pătraţi, aflat pe strada Sextil Puşcariu nr. 1, ap. 2B. Spaţiul va fi închiriat pînă la data de 31 decembrie 2015.