Politică

Monica Macovei cere demisia lui Vosganian din Senat

Europarlamentarul Monica Macovei cere demisia lui Varujan Vosganian din Senat pentru că demisia acestuia din PNL nu este suficientă, atâta timp cât îşi păstrează imunitatea parlamentară.

Macovei consideră că reacţia PNL în acest caz a fost „tardivă şi moale“.

„Această barieră a Parlamentului câteodată se ridică, altădată rămâne lăsată.


Sunt supărată pentru ce s-a întâmplat cu Vosganian, pentru că iar s-a respins în Senat cererea de ridicare a imunităţii pentru cercetare. Este inadmisibil aşa ceva, iar reacţia PNL a fost tardivă şi moale. Gorghiu i-a cerut să-şi dea demisia din partid, dar Vosganian a rămas cu imunitate, nu poate fi cercetat, el este senator în continuare. Soluţia corectă este să îşi dea demisia din Senat pentru a putea fi cercetat, demisia din partid nu înseamnă nimic.

Cred că trebuie ca PNL să facă o anchetă internă şi să îi dea afară din partid pe cei care au votat împotriva ridicării imunităţii lui Varujan Vosganian“, a spus Macovei.


În acelaşi timp, Macovei a atras atenţia asupra cazului parlamentarului Borbely Laszlo, şi aici cerându-se aviz de cercetare.

„Am auzit despre o înţelegere secretă între PNL şi PSD pentru ca în plen să se respingă ridicarea imunităţii pentru cercetarea lui Borbely. Spun asta pentru că poate prevenim acest lucru“, a mai spus Macovei.


În opinia europarlamentarului, trebuie „să nu ne trezim că Borbely nu va mai fi în ţară când i se ridică imunitatea, în acest sens existând mijloace legale, precum interdicţia de părăsire a ţării“.

În contextul scandalurilor de pe scena politică, Macovei a atras atenţia că, în momentul de faţă, „se vede puroiul din clasa politică“, care trebuie înlăturat, iar un nou partid ar putea face acest lucru.

abonare newsletter