Politică

Motivarea CCR în cazul Șova: Decizia trebuia luată de majoritatea membrilor prezenți

Curtea Constituțională a României a făcut publică motivarea cu privire la neconstituționalitatea hotărârii date de Senat prin care Dan Șova a scăpat de arest pe 25 martie. CCR punctează că decizia ar fi trebuit să fie luată de majoritatea membrilor prezenți, informează B1 TV.

"Curtea constată că, prin Hotărârea nr.32 din 25 martie 2015, Senatul își fundamentează rezultatul votului pe dispoziții legale și regulamentare contrare Constituției, care conferă acestuia alte efecte juridice decât cele prevăzute de Legea fundamentală. Potrivit preambulului hotărârii, cererea referitoare la încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Dan-Coman Șova a primit 79 de voturi 'pentru', 67 de voturi 'contra' și 5 voturi au fost anulate. Reținând în articolul unic neîndeplinirea condițiilor cerute de art.24 alin.(4) din Legea nr.96/2006 și de art.173 din Regulamentul propriu, care consacră cvorumul decizional al majorității absolute în cazul încuviințării reținerii și arestării preventive, Senatul atribuie rezultatului votului un alt efect juridic decât cel pe care îl prevede Constituția. În concluzie, Curtea constată că hotărârea Senatului este neconstituțională prin raportare la dispozițiile art.1 alin.(5) și art.76 alin.(2) din Constituție", este motivarea Curții.

Următorul pas este un răspuns din partea Senatului, în condițiile în care Călin Popescu Tăriceanu spunea că așteaptă motivarea CCR pentru a vedea dacă se impune reluarea votului sau ce trebuie făcut în continuare, decizie pe care o va pune imediat în aplicare. Apoi urmează un punct de vdere de la comisia juridică.

Decizia Curții Constituționale urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

Etichete: ccr dan sova
Ultimele Stiri
abonare newsletter