Politică

Corupţia, una din vulnerabilităţile României, în Strategia Naţională de Apărare a Ţării

Corupţia se află printre vulnerabilităţile României, potrivit Strategiei de Apărare a Ţării, transmisă vineri Parlamentului de către preşedintele Iohannis, în document menţionându-se că acest fenomen generează prejudicii economiei şi afectează potenţialul de dezvoltare a ţării şi buna guvernare.

Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019, intitulată "O Românie puternică în Europa şi în lume" şi transmisă vineri Parlamentului, este structurată pe patru capitole: "Definirea intereselor şi obiectivelor naţionale de securitate", "Evaluarea mediului internaţional de securitate", "Ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi", "Direcţii de acţiune şi principalele modalităţi pentru asigurarea securităţii naţionale a României".

”În mod tradiţional, ameninţările, riscurile şi vulnerabilităţile la adresa apărării şi securităţii sunt evaluate prin prisma unor concepte militare, însă mediul actual de securitate necesită o abordare extinsă, în care să se regăsească, pe lângă elementele de natură securitară, şi cele de natură economică, socială, politică, tehnologică şi de mediu”, se menţionează în Strategia Naţională de Apărare a Ţării, la capitolul "Ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi".


Corupţia se află printre vulnerabilităţile României.

”Corupţia vulnerabilizează statul, generează prejudicii economiei şi afectează potenţialul de dezvoltare a ţării, buna guvernanţă, decizia în folosul cetăţenilor şi comunităţilor, precum şi încrederea în actul de justiţie şi în instituţiile statului. În plan extern, persistenţa corupţiei are impact negativ asupra credibilităţii şi imaginii ţării noastre”, se precizează în document.


Printre ameninţările la adresa României se numără ”acţiunile destabilizatoare din vecinătatea estică, ce generează provocări majore pentru securitatea spaţiului euro-atlantic, creând instabilitate regională şi posibile fenomene negative, printre care migraţie, criminalitate organizată, însă şi afectarea potenţialului de dezvoltare economică”.

Alte ameninţări le reprezintă perpetuarea conflictelor îngheţate din regiunea Mării Negre şi instabilitatea din Balcanii de Vest, care creează presiuni suplimentare asupra României. ”Tensiunile interetnice şi dezechilibrele regionale în statele din proximitate pot conduce la declanşarea unor conflicte regionle”, se menţionează în document.


”Distorsiunile de pe pieţele energetice şi proiectele concurente ale unor actori statali sau nonstatali afectează eforturile României de asigurare a unui nivel suficient al securităţii energetice.

Ameninţările cibernetice lansate de entităţi ostile, statale sau nonstatale asupra infrastructurilor informaţionale de interes strategic ale instituţiilor publice şi companiilor, atacurile cibernetice desfăşurate de grupări de criminalitate cibernetică sau atacurile cibernetice extremiste lansate de grupuri de hackeri afectează direct securitatea naţională”, se mai arată în Strategia Naţională de Apărare.


Potrivit documentului, de interes pentru securitatea naţională rămân riscurile cu probabilitate redusă, dar cu impact major: confruntări militare de joasă intensitate, dar persistente în timp, fluxuri migratorii generate de catastrofe naturale, pandemii, dezastre ecologice.

”Terorismul este o ameninţare persistentă, cu forme de manifestare dificil de anticipat şi contracarat, inclusiv din perspectiva identificării şi destructurării fluxurilor de recrutare şi finanţare a acestor activităţi. Contingentele naţionale care participă la misiuni externe sunt expuse riscurilor şi ameninţărilor generate de acţiunile forţelor, organizaţiilor şi grupărilor teroriste. Propaganda fundamentalistă în creştere, în special în mediul virtual, favorizează apariţia de noi cazuri de radicalizare ori de implicare în acţiuni extremist-teroriste. Proliferarea armelor de distrugere în masă şi a vectorilor purtători, precum şi traficul de produse cu dublă utilizare, pot afecta securitatea naţională, în condiţiile unei destabilizări la nivel regional. Acţiunile informative ostile, care au în vedere dezvoltarea unor puncte de sprijin pe teritoriul naţional, în special în scop de influenţă, pot obstrucţiona proiectele strategice ale României şi deciziile în stat”, mai prevede Strategia Naţională de Apărare.


În ceea ce priveşte riscurile la adresa României, în document este prevăzut că instabilitatea regională limitează capacitatea de promovare a intereselor strategice, cu precădere a celor privind susţinerea parcursului european al Republicii Moldova, soluţionarea conflictelor îngheţate, asigurarea securităţii energetice, protejarea drepturilor comunităţilor româneşti şi a activităţilor economice derulate în Zona Economică Exclusivă a României la Marea Neagră.

Riscurile de natură socială persistă pe fondul unor tendinţe cum ar fi declinul demografic, emigraţia populaţiei active, degradarea factorilor de mediu, al deficienţelor din sistemele naţionale de sănătate, educaţie şi asistenţă socială, dar şi al distorsiunilor pe piaţa muncii, se mai arată în document.

De asemenea, strategia mai menţionează că radicalizarea entităţilor extremiste de pe teritoriul României se poate produce pe fondul accentuării curentelor extremiste de sorginte etnică, religioasă sau de altă natură, iar criminalitatea transfrontalieră, de la trafic de droguri, persoane, arme şi bunuri, migraţie ilegală până la criminalitate economico-financiară, este un alt fenomen cu posibil impact asupra securităţii naţionale.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Parlamentului, Strategia Naţională de Apărare a Ţării, şeful statului solicitând să adreseze Legislativului în 22 iunie un mesaj referitor la acest document, în şedinţă comună a celor două Camere.

Etichete: coruptie
Ultimele Stiri
abonare newsletter