Politică

Partidul Monicăi Macovei a primit undă verde de la Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, înregistrarea în registrul partidelor a formaţiunii M10, construcţie lansată de eurodeputatul Monica Macovei, după alegerile prezidenţiale.

Tribunalul Bucureşti a dispus, ca instanţă de fond, acordarea personalităţii juridice pentru Partidul M10 şi înregistrarea acestuia în Registrul partidelor politice, potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii.

M10 îşi propune să fie o "alternativă la sistemul transpartinic corupt", definindu-se ca "un partid anti-sistem".


De asemenea, potrivit sursei citate, partidul va fi unul "reformist", care promovează reformarea sistemului politic, administrativ, dar şi a sistemului de educaţie, respingând "populismul şi dublul discurs".

În urmă cu aproape o lună, la 3 iunie, Partidul M10 a depus cerere de înregistrare la Tribunalul Bucureşti, formaţiunea urmând să fie condusă, până la înscrierea în Registrul partidelor, de Comitetul de Iniţiativă Naţională, al cărui preşedinte este europarlamentarul Monica Macovei.


Potrivit unui comunicat de presă, europarlamentarul Monica Macovei, împreună cu Adrian Papahagi, Adrian Stanciu, Şerban Marinescu şi Dacian Ţolea, a semnat actele de înfiinţare a Partidului M10, care au fost depuse la Tribunalul Bucureşti. Cererea de înregistrare a fost însoţită de peste 200 de semnături ale reprezentanţilor organizaţiilor din ţară şi diaspora, care devin, astfel, membri fondatori M10.

Iniţiativa de a pune bazele unui partid, reunit în jurul eurodeputatului Monica Macovei, fost candidat independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, a fost anunţată oficial la 1 martie 2015. Anunţul a fost urmat de o campanie de strângere de semnături pentru înfiinţare şi a creat primele nuclee ale organizaţiilor locale ale partidului.

abonare newsletter