Politică

Se leapădă liberalii de Seplecan?

Președintele Consiliului Județean Cluj Mihai Seplecan rămâne singur, împotriva tuturor.

În apropierea alegerilor locale, Seplecan este tot mai des “taxat” de colegii de partid. Ultimul adăugat pe listă a fost copreședintele PNL Marius Nicoară, care a urecheat conducerea CJ Cluj pentru blocarea unor proiecte. Nicoară a fost cel care l-a susținut încă de la început pentru preluarea șefiei CJ Cluj și care l-a promovat mereu.   

Seplecan ar putea astfel rămâne fără sprijin politic în partid, după ce mai mulți liberali i-au cerut demisia.


Rămâne fără sprijin politic?

Cel mai vocal a fost ex-pedelistul Alin Tișe, care la rândul său, și-a depus intenția de a candida la șefia CJ Cluj. Acesta i-a cerut demisia lui Seplecan de mai multe ori, ultima dată pe motiv că s-a dat drept câștigator al unui concurs organizat de Tarom și aeroportul clujean, pentru a câștiga capital politic.

Copreședintele PNL Cluj Marius Nicoară a fost în schimb, mai subtil spunând că dacă ar avea onoare, Seplecan și-ar da singur demisia. O decizie se va lua însă în ședința următoare a Biroului Județean care va avea loc cât de repede, cel mai probabil la sfârșitul săptămânii.


“Îmi asum susținerea lui Seplecan, l-am susținut și îl susțin, dar partidul va decide. Există unele voci care îi cer demisia, una dintre acestea a fost chiar Alin Tișe, într-adevăr. Va fi o ședință cât de curând, nu am stabilit o dată exactă. Sigur, partidul va decide dacă îi va fi retras sprijinul politic, eu nu sunt partidul, eu reprezint un vot. Va fi o ședință în care vom vedea ce argumente are fiecare”, a spus Nicoară. 

Sau demisonează

Unele surse citate de presa locală au susținut pe de altă parte, că liderii PNL i-ar fi cerut lui Seplecan să demisioneze. Președintele Consiliului Județan Cluj Mihai Seplecan neagă însă această informație.


“Nici la Brașov nu mi s-a cerut să demisionez, nici la București unde am fost zilele acestea. Din contră, am fost felicitat, nimeni din conducerea partidului nu mi-a cerut demisia, nici atunci, nici acum. Nu am ieșit să fac declarații, să îmi atac colegii, așa cum am mai spus respect decizia partidului de a nu ieși public cu declarații la adresa colegilor de partid, deși în ultima perioadă am fost atacat, criticat din toate părțile. Va veni vremea când voi face și eu declarații, așa cum am mai spus”, a spus Seplecan.

Cât despre o plecare din PNL la alt partid, la fel, președintele CJ Cluj neagă orice informație: “Sunt membru PNL, nu m-am gândit să plec la alt partid, în acest moment mă gândesc cum să deblochez proiectele care îi privește pe clujeni”.


PSD: PNL să și-l asume pe Seplecan!

De cealaltă parte, social democrații le cer liberalilor să-și asume susținerile politice până la capăt și să ofere explicații.

“PNL Cluj este dator să ofere explicații și un punct de vedere,  asupra acestui subiect, exact așa cum în mai 2014, delegația permanentă a PNL Cluj, formată din primari, viceprimari și președinți de organizații ai PNL din judetul Cluj au votat susținerea lui Mihai Seplecan în funcția de președinte al Consiliuliu Județean Cluj, în locul lui Horea Uioreanu.


Suntem conștienți că managementul falimentar al liberalului Mihai Seplecan este un motiv de rușine pentru PNL Cluj, având în vedere lipsa soluților în problema depozitării resturilor menajere, blocarea finanțării extinderii parcurilor industriale din Cluj și situația extrem de complicată a drumurilor județene, însă toate aceste nereușite trebuie recunoscute și asumate.

În acest context, solicităm liderilor PNL Cluj să reflecteze asupra declarațiilor efectuate în ultimii ani, luni și să-și asume susținerile politice până la capăt”, au spus reprezentanții PSD Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter