Politică

Sângele PSD-ist apă nu se face. Dîncu i-a dat lui Dragnea 16 mil. € pentru două stadioane în Teleorman.

Informația despre banii alocați de Ministerul Dezvoltării pentru construirea a două stadioane în județul condus până nu demult de președintele PSD Liviu Dragnea demonstrează legăturile strânse ale clujeanului Vasile Dîncu cu actualii șefi ai social-democraților.

Președintele PNL Alina Gorghiu l-a interpelat pe Vasile Dîncu, cerându-i să explice cum s-a alocat 16 milioane de euro pentru construirea a două stadioane în județul Teleorman, în condițiile în care prioritățile în zonă ar fi altele.

"Să-mi explice şi mie domnul Dîncu cum i-a dat domnului Dragnea milioanele astea de euro în condiţiile în care avem în Gorj o situaţie economică destul de complicată (...) Cum de i-a dat aceşti bani de investit în nişte stadioane şi nimeni nu protestează din acest guvern tehnocrat (...) Ca atare le cer celor de la guvern să chibzuiască cu privire la aceste investiţii, pseudo-investiţii, bani aruncaţi de geam şi să revină asupra acestei decizii care mie mi se pare o batjocură la adresa banului public şi la adresa bunului-simţ, în general", a declarat, sâmbătă, Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu-Jiu.


De asemenea, Gorghiu a mai spus că ministerul alocă bani pentru stadioane, în condiţiile în care e nevoie de programe pentru a crea locuri de muncă: "Complexul Energetic Oltenia din Gorj (...) este în prag de insolvenţă, iar mii de locuri de muncă ale gorjenilor sunt în pericol. Cu siguranţă aceşti oameni au nevoie de alternative - alternative care nu sunt create dacă banii publici se alocă total nechibzuit".

abonare newsletter