Politică

Dîncu vrea să îi școlească pe primari și prefecți

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a declarat marţi că în strategia de formare a funcţiei publice sunt cuprinse proiecte prin care primarii şi prefecţii trebuie să participe la o serie de cursuri specifice.

"Strategia de formare a funcţiei publice pe care o avem în acest moment în vedere şi pe care o pregătim pentru aprobare, o să o prezint în una din săptămânile viitoare şi în Comisia pentru administraţie, are mai multe principii care sunt legate de formarea continuă şi formarea specifică sau recrutarea în sistemul administraţiei. Unul din principiile noastre cele mai importante este ca, indiferent de modul în care cineva ajunge să lucreze în administraţia publică, prin alegeri, prin desemnare de către un partid politic sau prin concurs, trebuie să participe la un sistem de formare pentru orice funcţie publică. Ne gândim şi în cazul prefecţilor. Indiferent dacă ei vor fi numiţi politic, să zicem, ei nu pot să fie numiţi politic pur şi simplu fără să aibă un curs de pregătire prealabilă pentru această funcţie", a spus Dîncu, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că în cazul primarilor au fost gândite câteva proiecte de formare continuă.

"Este vorba de o formare iniţială, la începutul mandatului, şi o formare continuă, pe tot parcursul mandatului pe care îl au. Există şi o viziune europeană în acest sens. Noi ne gândim la o serie de cursuri care vor fi realizate în prima fază de Institutul Naţional de Administraţie pe care îl creăm anul acesta, dar, până atunci, vom face câteva programe de formare cu ajutorul universităţilor din România care au zona de administraţie şi care au secţii puternice în acest sens. O să gândim un sistem de cursuri, s-ar putea ca la început să fie opţionale, pentru că nu sunt prevăzute în lege, dar după aceea să devină chiar componente obligatorii ale formării celor care lucrează în administraţie. Va fi formare intensivă şi apoi vor fi cursuri care vor veni din când în când pe anumite teme specifice cum ar fi: avizele publice, teme legate de dezvoltarea localităţilor, lucruri minime şi altele, nu am gândit întregul sistem încă", a spus Dîncu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter