Politică

Seplecan își depune candidatura cu doar trei semnături

Fostul liberal și președinte al Consiliului Județean Cluj Mihai Seplecan își depune candidatura ca independent, susținut de trei semnături, după modelul jurnalistului Liviu Avram.

Seplecan și-a argumentat gestul într-un comunicat de presă.

“Sunt adeptul noului, al schimării și al luptei împotriva sistemului nesimțit menit să perpetueze în România o generație de politicieni închistați în slugărnicie ierarhică, cei care stau în șir indian prin partide și se roagă să le pice șeful din față.


Reamintesc că l-am învins în primă instanță pe fostul premier Victor Ponta, am făcut de asemenea manieră încât o instanță clujeană să-i spună de la obraz că “votul nu este un moft”.

Și pentru ca mesajul meu să fie clar: jos sistemul de sclavie de partid, jos sistemul de amiciții bolnave și sponsorizări interne mizerabile în bani și influență, am decis să mă raliez demersului jurnalistului Liviu Avram și să-mi depun candidaturile ca independent la Primăria Municipiului și la Consiliul Local Cluj-Napoca, după modelul domniei sale, susținut de trei semnături.


Cu cât suntem mai mulți cei care alegem să sfidăm acest sistem de sclavi de partid, să ne solidarizăm împotriva unor discriminări impuse prin niște legi date în interes de clică, cu atât cresc șansele de a ajunge la o nouă mentalitate de a face politică, de implicare în viața comunităților din care facem parte. Partidele trebuiesc reformate. Șansa membrilor partidelor de a le refoma din interior s-a epuizat înainte de a se naște, a trecut la modul penibil – se vede din ce bâlbâială penibilă pe bandă rulantă ne prezintă ștăbimea politică drept candidaturi. Turma rămâne turmă și, în numele unei așa-zise discipline de partid, unii acceptă să facă și închisoare pentru capriciile șefilor lor. Acum este șansa de a schimba legile, de a arăta cum au fost acestea manipulate în interesul personal al ștăbimii partidelor politice, în disprețul egalității de șanse, în disprețul Constituției care ne proclamă egali în fața legii.

Candidez depunând, vineri, 22 aprilie, o listă de susținere identică cu cea a domnului Liviu Avram. Le mulțumesc tuturor clujenilor care au ales să mă sprijine semnând pentru candidaturile mele. Sprijinul și încurajările lor sunt cele care m-au decis să fac pasul, să dau un sens real acestui sprijin și să duc mesajul de schimbare al clasei politice până la capăt. Să nu irosesc acest sprijin purtându-mă ca în turmă, conformându-mă unei nedreptăți împotriva egalității de șanse. Nu vreau să particip la o farsă prin care, prin lege, s-a mutilat dreptul constituțional de a alege și de a fi ales. Prin Legea alegerilor locale se încalcă grosolan acest drept: dacă la intrarea în competiţia electorală, unui candidat i se impune un prag ridicat de exigenţă, la ieşire exigenţa scade, pentru că primarul este ales într-un singur tur, adică mandatul este atribuit candidatului cu cel mai mare număr de voturi şi nu celui care are majoritatea voturilor exprimate, aşa cum era până acum patru ani.


Chiar dacă, aparent, exigența se menține la alegerea listei de consilieri locali, nedreptatea este la fel de evidentă: o listă de partid care obține 5%, poate duce într-un consiliu local 2 roboței. Un independent cu 5% rămâne de unul singur. Așa că reprezentativitatea se încalcă grosolan și la alegerile pentru consiliile locale.

Ca independent am proiecte pentru comunitate la fel de valabile ca și cele ale partidelor politice – când le au și nu sunt expresia impunerii partipriurilor economice ale ștăbimii de partid. Ca independent pot susține interesele cetățenilor care mă votează să-i reprezint fără să fiu sclavul capriciilor voinței acestei ștăbimi politice. Nu-mi mai pot zice: eu te-am pus pe listă, eu te exclud.”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter